Interventii educationale in scoala incluziva romaneasca. Ghid de bune practici. Volum colectiv
Descriere
Lucrarea surprinde experientele practice pline de provocari, dificultati si incercari progresive de solutionare a unor cazuri particulare de incluziune scolara. Vocea practicienilor, profesori in scolile de masa, care fac un efort constant pentru a invata si descoperi cum functioneaza fiecare copil in parte, indiferent cu ce probleme se confrunta, merita cunoscuta si ascultata. Educatia incluziva este posibila, in scolile deschise pentru toți copiii, in primul rand prin dascalii lor. Metodele didactice și fisele de lucru adaptate nu pot atinge succesul dorit, fara priceperea acelor oameni de a relationa sensibil cu clasele lor, unde fiecare copil sa se simta valorizat, inteles, sustinut si incurajat. Volumul isi propune sa fie un ghid practic care sa incurajeze si sa indrume viitorii studenti si profesorii din sistem sa nu renunțe la nici un copil, si sa caute necontenit modele de intervenție si soluții. Atitudinea corecta a educatorilor, prin grija permanenta pentru a le asigura copiilor demnitatea, va face diferenta si va transforma spatiul scolilor in medii prietenoase pentru toti copiii.