La întretăierea drumurilor comerciale

La întretăierea drumurilor comerciale

Autor
Editura
An publicare
2021
Nr. Pagini
256
ISBN
9789975865449
Categorii

Descriere

Poeme alese de Claudiu KomartinPrefață de Teona FarmatuFotografii de Ana Toma„Fire aventuroasă şi boemă (practicând însă boema ca pe o soluţie existenţială într-o lume sordidă şi închistată), Mariana Marin nu a fost în primul rând mandatara unui spirit de vigilenţă civică. Poezia ei pasionată şi subiectivă nu vine pe strunele disperării colective, nu este o ieremiadă patetică, ci mărturia unei fiinţe care se vede smulsă şi risipită din realitatea propriei existenţe. Într-un timp în care atâţia şi-au extirpat fibra morală, au fost delatori sau şi-au înfipt capul în nisip aşteptând să treacă primejdia, Mariana Marin a scris, punându-şi tot timpul, împreună cu cititorul ei, capul pe ghilotină. Rare au fost versurile atât de directe, atât de răspicat opozante din acei ani şi încă mai rară a fost această manieră de a vorbi despre lagărul existenţial al epocii din perspectiva unui poet damnat. Numai un astfel de om şi de poet ar fi reuşit (ca Virgil Mazilescu înaintea ei) să împace atâta timp dereglările masive provocate de boală, angoasă, puseuri autodestructive, cu acea luciditate saturniană ce poate face dintr-un poet o torţă.” (CLAUDIU KOMARTIN)

Pe aceeași temă