DonQuijotisme AntropoLexice - Editia II
Descriere
Cartea va propune spre lectura o suma de eseuri inedite, inspirate de chestiuni cvasicotidiene sau rezultate din cautari la care ne ducem mai rar cu gandul. In plus, atat pentru condimentarea experientei de lectura, cat mai ales pentru democratizarea conceptului de antropologie (in jurul caruia graviteaza prozele din cuprins), seria de eseuri – fuzionand idei de psihologie, sociologie ori de filosofie – este punctata (initial, median si final) cu cate o proza fictionala din seria interpretarilor speculativ-antropologice de mituri si legende populare (aici fiind vizate baladele Monastirea Argesului si Miorita), serie de autor inceputa odata cu cartea Intoarcerea fratelui risipitor. Volumul de fata aduce cititorului un amalgam de provocari pentru minte si pentru inima, intr-un melanj pastelat, sustinut pe tot parcursul de impletitura a trei filoane esentiale: auto-ironie, umilinta si duiosie. Lectura, in acest caz, se poate dovedi o experienta deosebita atat pentru cititorul pasionat de beletristica, cat si pentru cel atras de eseistica de idei. Profunzimile si perspectivele vor surprinde adesea.