Psalmi

Psalmi

Autor
Editura
An publicare
2016
Nr. Pagini
524
ISBN
9786068260815

Descriere

Iată, în cuvintele Aurei Christi, curgând abundent, din surse ascunse, fluidul vivifiant al poeziei, să nu ne temem de retorica majusculelor, al marii Poezii. (Nicolae Balotă)Aura Christi a uimit critica de specialitate prin ample volute metaforice, calde, îndrăzneţe, abordând, în câteva volume, printr-o splendidă frondă, clasicul sonet poetic și dovedind o excelentă stăpânire a limbii, a mijloacelor specifice, într-o lirică a meditaţiei grave, adânci, exprimată în metafore, în care modernitatea şi sensibilitatea secolului se confundă, cu vigoare clară, de o marcată originalitate, tumultuos şi muzical aproape, într-o subtilă rezonanţă eufonică, cu trimiteri, accente şi imagini simbolice, cu marele torent al liricii europene de înalt nivel, de la Rimbaud şi Baudelaire, la Rilke şi Blaga. Şi, încă odată, la Țvetaieva şi Nichita Stănescu. (Nicolae Breban)Mă auzi tu, oare, înstrăinato? Am citit poeziile tale la ceas de seară, pe o terasă, având în faţă colinele Ierusalimului. Eu nu sunt un bun comentator de poezie, cei care au scris despre poezia ta te-au „prins” foarte bine, ai forţă, un simţ rar al tragicului şi antene pentru transcendenţă… (Leon Volovici)

Pe aceeași temă

Aura Christi