Cele cinci limbaje ale scuzelor (editia a III-a)
Descriere
Prea puţine dintre cărţile apărute până acum ne învaţă care este atitudinea pe care trebuie să o avem atunci când greşim. Tuturor ni s-a întâmplat să avem reacţii exagerate faţă de părinţi, faţă copii sau faţă de partenerul de viaţă ori pur şi simplu să nu putem fi iertaţi sau să nu ştim, la rândul nostru, cum să iertăm. Gary Chapman şi Jennifer Thomas se adresează cititorilor care sunt hotărâţi să învingă frica de a l ierta pe celălalt, fiindcă, în mod firesc, de fiecare dată ne punem întrebarea: Oare va greşi din nou?“ Limbajele scuzelor implică asumarea răspunderii pentru faptele noastre. De multe ori, cei care greşesc nu au un suflet bolnav, ci o percepţie greşită. După ce vor urma paşii recomandaţi, cititorii vor depăşi dificultatea morală de a fi iertaţi sau de a-i ierta pe cei de lângă ei. Gary Chapman şi Jennifer Thomas vorbesc din perspectiva unor reputaţi experţi în relaţiile interumane când îi îndrumă pe cititori să meargă pe calea iertării, care nu e altceva decât o formă a dragostei adevărate. Exprimarea regretului, îndreptarea greşelilor noastre, dorinţa de a ne schimba pentru ca, în viitor, să nu îi mai rănim pe cei din jur, precum şi învăţarea celor cinci limbaje ale iubirii, toate acestea duc la stabilirea unor relaţii optime cu cei pe care îi iubim. Dacă îi putem ierta pe cei de lângă noi, nu dăm dovadă de slăbiciune, ci de forţă interioară. Nu toţi sunt capabili să ierte, dar cei care înţeleg că iubirea înseamnă a-l accepta pe cel de lângă noi aşa cum este, cu toate greşelile sale, au înţeles mesajul pe care această carte îl transmite într-o manieră nobilă, plină de compasiune şi de înţelegere. Este posibil să nu cunoaşteţi limbajul fundamental al scuzelor pe care îl întrebuinţează persoana căreia îi cereţi iertare. Vă încurajez să utilizaţi toate cele cinci limbaje ale scuzelor şi veţi observa că relaţiile cu cei din jur se vor îmbunătăţi considerabil.“ Brooke Randolph, consilier psihologic Cele cinci limbaje ale scuzelor nu este o carte destinată exclusiv rezolvării problemelor care apar în cuplu, ci ne arată şi cum să ne cerem iertare şi, în consecinţă, cum să îmbunătăţim relaţiile cu cei din jur, şi cum să salvăm un mariaj care nu merge prea bine.“ Rhett Smith, terapeut specializat în probleme de cuplu și de familie «Iubirea este o alegere, nu o emoţie», arată Gary Chapman. Relaţiile dumneavoastră vor deveni de nerecunoscut dacă veţi lua decizia aceasta cu sinceritate şi în deplină cunoştinţă de cauză.“ Jon Spayde, conferenţiar, scriitor și editor Dr. Gary Chapman este unul dintre cei mai renumiţi consilieri din lume când vine vorba de probleme de familie. Deţine o diplomă de licenţă şi una de master în antropologie, obţinute la Wheaton College şi Wake Forest University. A susţinut un doctorat la Southwestern Baptist Theological Seminary şi a absolvit o serie de cursuri postuniversitare la University of North Carolina şi la Duke University. De aproape patruzeci de ani, susţine în faţa unui larg auditoriu conferinţe pe teme de mariaj şi de educaţie a copiilor şi oferă în şedinţe private consiliere pentru cupluri. A publicat zeci de cărţi, faimoase fiind cele din seria Cele cinci limbaje“ — devenite bestsellere şi extinse ca tematică, pentru a include nu doar cărţi pentru cupluri, ci şi pentru persoane singure, adolescenţi, copii şi părinţi. Este realizatorul unei emisiuni radiofonice intitulate A Love Language Minute“ şi gazda unui program de sâmbăta dimineaţa cunoscut sub numele de Building Relationships with Dr. Gary Chapman“, ambele fiind difuzate prin intermediul a peste 400 de posturi locale de radio din SUA. Dr. Chapman este pastor asociat în cadrul Calvary Baptist Church din Winston-Salem, Carolina de Nord. El şi soţia sa, Karolyn, sunt căsătoriţi de mai bine de patruzeci şi cinci de ani şi au doi copii. Dr. Jennifer Thomas este consultant specializat pe probleme de leadership, autor de cărţi şi orator de succes. Are o licenţă în psihologie şi religie, obţinută la University of Virginia, şi a obţinut titlul de doctor în psihologie clinică de la University of Maryland. De mai bine de zece ani, susţine conferinţe şi organizează seminare, acordă consultanţă în scopul dezvoltării personale şi scrie cărţi despre îmbunătăţirea relaţiilor interumane. Cărţile sale au fost traduse şi s-au vândut în sute de mii de exemplare în toată lumea.