Exod si revolutie
Descriere
Exod şi revoluţie este o carte despre o idee de mare prezenţă şi forţă în gîndirea politică occidentală, ideea salvării de suferinţă şi de asuprire: revoluţia, eliberarea în lumea de aici. Michael Walzer caută să arate că originile acestei idei se găsesc în povestea eliberării lui Israel din Egipt şi să propună apoi o interpretare a cărţilor biblice Exod, Numeri şi Deuteronom menită să explice însemnătatea lor pentru generaţii la rînd de radicali politici şi religioşi. Salvarea din robie, călătoria prin pustiu, legămîntul de la Sinai, ţara promisă – toate acestea figurează la loc de cinste în literatura revoluţiei. Într-adevăr, revoluţia a fost adesea imaginată ca o reproducere a Exodului, iar Exodul a fost conceput ca program revoluţionar. Asemenea reprezentări merită urmărite, căci, chiar dacă nu spun întregul adevăr, ele aruncă lumină atît asupra cărţilor vechi, cît şi asupra formelor de acţiune politică specific moderne. Autorul se mişcă, aşadar, între naraţiunea biblică (şi comentariile cele mai autorizate), pe de o parte, şi, pe de altă parte, opusculele şi tratatele, sloganurile şi cîntecele politicii radicale. Michael Walzer (n. 1935), filosof american. A studiat istoria şi filosofia politică în Statele Unite ale Americii şi în Anglia, la Universităţile Brandeis, Cambridge şi Harvard. A predat la Universitatea Princeton (1962-1966) şi la Universitatea Harvard (1966-1980). Din 1980 este membru permanent al Şcolii de Ştiinţe Sociale din cadrul Institutului de Studii Avansate de la Princeton. Printre cărţile sale se numără: The Revolution of the Saints. A Study in the Origins of Radical Politics [Revoluţia sfinţilor. Un studiu despre originea politicii radicale] (1965), Regicide and Revolution [Regicid şi revoluţie] (1974), Just and Unjust Wars [Războaie drepte şi nedrepte] (1977), Spheres of Justice [Sfere ale dreptăţii] (1983), Exodus and Revolution [Exod şi revoluţie] (1985), Toward a Global Civil Society [Spre o societate civilă globală] (1995), On Toleration [Despre tolerare] (1997), Politics and Passion: Toward A More Egalitarian Liberalism [Politică şi pasiune: spre un liberalism mai egalitar] (2004).