Drept penal. Partea generala - conform noului Cod penal
Descriere
In conditiile intrarii in vigoare, la 1 februarie 2014, a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, se impune o noua abordare si analiza a institutiilor fundamentale ce formeaza Partea generala a dreptului penal. Lucrarea este structurata pe capitole si trateaza, in ordine: aplicarea legii penale in timp si spatiu, notiunea si trasaturile infractiunii, formele acesteia, pluralitatea de infractiuni, cauzele justificative si cele de neimputabilitate, sanctiunile penale, aplicarea pedepsei, raspunderea penala a persoanei juridice, cauzele care inlatura raspunderea penala, precum si inlaturarea executarii pedepsei si a consecintelor condamnarii. Cursul se adreseaza atat studentilor, cat si tuturor celor interesati de partea generala a noii reglementari penale. Experienta de practician a autorului ii confera o viziune complexa asupra materiei, iar numeroasele referiri la jurisprudenta si doctrina fac ca aceasta lucrare sa reprezinte un ghid complet al materiei tratate.