Raspunderea penala a persoanei fizice
Descriere
Dintre multiplele forme de raspundere juridica (teoretic, cate una pentru fiecare ramura de drept), cea care produce fara indoiala cele mai grave consecinte asupra individului este raspunderea penala. Desi exista autori care au negat si neaga insasi existenta sa ca institutie de drept penal de sine statatoare, opinia dominanta este in sensul calificarii raspunderii penale ca institutie juridica fundamentala care, alaturi de infractiune si sanctiune, formeaza „pilonii dreptului penal“.Complexitatea vietii in cadrul societatii moderne a determinat o adevarata revolutie in aceasta materie, iar prezentul demers incearca sa aduca in atentia cititorilor evolutia conceptiilor doctrinei in legatura cu fundamentul, conditiile si efectele raspunderii penale. Finalitatea cercetarilor teoretice o reprezinta explicarea teoriilor si mecanismelor care insotesc fenomenul de realiniere a comportamentului uman la dezideratele ordinii sociale prin intermediul pedepsei. Fara a-si propune o epuizare a tematicii raspunderii penale, care este extrem de vasta, printre elementele de preocupare ale autoarei s-au aflat analizarea si explicarea semnificatiei numerosilor termeni utilizati („raspundere“, „responsabilitate“, „imputabilitate“, „culpabilitate“), intrucat atat in limbajul uzual, cat si in cel juridic folosirea lor este neunitara, identificarea conditiilor raspunderii penale, analiza diferentiata a raspunderii penale subiective, bazata pe vinovatie, in opozitie cu cea obiectiva, raspunderea penala a participantilor, cauzele care exclud, modifica sau sting raspunderea penala a persoanei fizice.