Coperta cărții 80 de ani in jurul lumii povestiti de Lia Ioana Ciplea de Stephen Fischer Galati

80 de ani in jurul lumii povestiti de Lia Ioana Ciplea

Descriere

Vlăstar al unei familii de origine germană, venită în România odată cu cel care avea să devină Regele Carol I, profesorul universitar american Stephen Fischer‑Galaţi, născut în Bucureşti şi îndrăgostit de oraşul natal, a cunoscut destinul comun intelectualilor din clasa lui socială. Necruţătoarea istorie a secolului XX l‑a obligat ca, după o copilărie marcată de bună educaţie şi de dragoste pentru studiu, să ia calea exilului, împreună cu întreaga familie. Povestea devenirii sale, însoţită de cea a neabătutei sale iubiri pentru ţară, istorisită Liei Ioana Ciplea şi redată de ea, cât mai fidel cuvintelor profesorului, formează substanţa volumului de faţă.O carte care se citeşte cu încântare şi cu nostalgie. Ajuns la ultima filă, cititorul rămâne cu senzaţia de a fi aruncat o privire prea scurtă asupra unui peisaj prea vast pentru a fi cuprins într‑o clipă.Chiar dacă ar putea părea îndrăzneţ ca edi­to­rul East European Monographs să-şi publice pro­priile me­mo­rii sub forma unui volum din colecţie, am con­si­de­rat că este justificat întrucât, în felul lor, acestea reflectă tur­bu­lentele, impredictibilele... şi trans­for­matoarele schim­bări istorice ale secolului al douăzecilea. Stephen Fischer‑Galaţi

Pe aceeași temă

Coperta cărții Pas cu pas in jurul lumii

Charlotte Guillain,Charlotte Guillan,Oliver Averill

Coperta cărții Pas cu Pas in Jurul Lumii

Oliver Averill,Charlotte Guillan

Coperta cărții Primul meu atlas. O calatorie in jurul lumii

Sandrine Le Guen,Steffie Brocoli

Coperta cărții Paşi pe nisip

Nancy Thayer

Coperta cărții Dintr-odata, singuri

Isabelle Autissier

Stephen Fischer Galati

Coperta cărții Socialist Republic of Rumania

Stephen Fischer Galati