Nimfa nestatornica

Descriere

Nimfa nestatornică este ultima carte pe care Guillermo Cabrera Infante a avut răgazul să o încheie înainte să părăsească această lume, în 2005. Trei ani mai târziu, soţia sa, Miriam, s-a ocupat personal de pregătirea pentru publicare a manuscrisului, căruia mărturiseşte că nu i-a adus nicio modificare: „Înainte să moară, mi-a zis: «Romanul e gata, dar trebuie ordonat. Încearcă să o faci tu, dar nu acum, când eşti prinsă cu îngrijirea mea, ci mai încolo, când se va sfârşi totul. Dacă nu-ţi place sau nu te simţi în stare, distruge-l, pentru că nu vreau să ajungă să fie publicat de oameni care nu mă cunosc şi să iasă un dezastru. Şi nu uita: trebuie să aibă intensitatea unui bolero. Sau a unui vis scris.»“ (La Vanguardia) Mai mult decât un bolero sau un vis aşternut pe hârtie, Nimfa nestatornică este un joc autoficţional, motivat de literatură, muzică şi cinema. „Maşina timpului“, memoria personajului-narator, transportă cititorul în Havana anilor ’50, pe ecranul căreia se proiectează o poveste de dragoste ca oricare alta. El, G., ziarist/scriitor „însurat şi cât se poate de nefericit“, o întâlneşte pe ea, Estela, o orfelină de (aproape) şaisprezece ani, aflată în căutarea unui refugiu. Romanul însă depăşeşte spectacolul amoros şi dramatismul trădării/despărţirii/ideilor criminale niciodată puse în practică, pentru a urmări modul în care individul îşi construieşte identitatea. „Realitatea sunt mereu ceilalţi“, conchide naratorul, iar arheologia identităţii, adevărată cobo-râre în infern, nu este posibilă în absenţa memoriei. Nimfa nestatornică e o carte în care continuă să trăiască cel mai pur Cabrera Infante, împreună cu acrobaţiile sale lingvistice, stilistice şi literare. O potenţare a arhitecturii închipuite a Havanei . O carte pe al cărei fundal răsună cele mai frumoase bolerouri. Un bolero care, aşa cum ştie toată lumea, nu e nimic altceva decât o baladă cu o farfurie de fasole neagră alături. El Mundo Romanul conţine tot universul lui Cabrera Infante, diseminat cu un farmec aparte: muzică, poante, cuvinte care se asociază în jocuri – şi calambururi – fonetice şi o erudiţie halucinantă. Astfel, romanul se dovedete a fi un dicţionar pasionant, erotic şi constant ironic, transformat într-un manual despre cum ar trebui să se scrie în secolul XXI. O carte delirantă, însă totodată tristă, melancolică. El Periodico Astăzi pare extraordinar că oricine poate scrie excelent proză în mai multe limbi; rămânem muţi de uimire în faţa unui Nabokov, a unui Beckett, a unui Cabrera Infante.