Zei si semizei. La inceput de secol
Descriere
„...Lumea politica romaneasca ii ofera cuiva care se uita atent acest peisaj populat de zeitati dubioase. Sunt insi care par ceva si sunt altceva. Merita sa te ocupi de asemenea personaje. Cand scrii un articol nu intelegi acest efect, pentru ca privirea este prea scurta. Iti trebuie macar o dupa-amiaza, la discretia ta, sa citesti laolalta sute de asemenea mici piese de puzzle ca sa ai zeii si semizeii pe ecranul epocii intregi. Incercasem aceasta experienta si altadata, cand, concediat dintr-o televiziune, am somat cateva luni. Mi-am petrecut timpul la Academie, citind, cateva ceasuri pe zi, presa interbelica mai mult ca pe un roman, cum as citi Comedia umana, de exemplu. Dispretul pentru coltul modest dintr-o gazeta unde sunt inregistrate fleacuri, enervari si frenezii de jurnalist s-a atenuat pe masura ce am «inaintat in materie». Pagina parcelata de fotografii si titluri a capatat, pe masura ce rasfoiam teancurile de ziare, alt pret pentru mine. Cata istorie se ascunde aici...Ma gandesc ca se va gasi cineva sa priveasca neironic prin colectiile de ziare, peste un secol, si va citi randurile asternute de un biet autor dintr-o lume in tranzitie, strans cu usa - in ordine - de criza de timp, de grijile banesti, de nedumeriri in privinta lui si a contemporanilor, de marile intrebari. Incerc intre aceste coperte o mica antologie din texte risipite, la un inceput de secol, prin gazete. Fara nici o iluzie.“ - Stelian Tanase