Manuscrisele de la Marea Moarta
Descriere
Incepand cu anul 1947, in grotele din desertul Qumran, Israel, au inceput sa fie descoperite o serie de texte inedite, datate intre secolul al III-lea i.Hr. si primul secol d.Hr., apartinand sectei esenienilor, o comunitate cu caracter ascetic si cu o ideologie apocaliptica, preocupata de puritatea morala si de adecvarea fiecarui act al vietii la mesajul lui Dumnezeu. Manuscrisele de la Marea Moarta acopera o gama larga de tematici, de la texte de rugaciune la reproduceri ale unor carti din Biblie (cum ar fi, de exemplu, Cartea lui Isaia), de la poezie mistica la indemnuri morale. In lumina acestor noi descoperiri, intreaga imagine a istoriei acelor locuri si timpuri se rescrie, uneori spectaculos, completandu- ne imaginea despre o perioada importanta si efervescenta a trecutului spiritual al omenirii. Pana acum duhul adevarului si cel al stricaciunii s-au luptat in sufletul omului. Omul a mers deopotriva pe calea inselaciunii si pe cea a adevarului. Daca omul se va intoarce inspre adevar, el se va purta drept si va uri stricaciunea; de va merge intru nelegiuire, el se va purta stramb si va uri adevarul. Caci Domnul le-a masurat in egala masura pana la vremea cea de pe urma: "Caci, iata, Eu fac ceruri noi si un pamant nou". El stie dintru inceput faptele lor in fiece vreme si i-a facut pe oameni stapani in a cunoaste deopotriva binele si raul. Dar cand vremea judecatii va veni, El va hotari soarta fiecarei fapturi in parte pe potriva inclinarii sale spre unul din cele doua duhuri cu care Domnul l-a inzestrat.