Jurnalul unui pusti Vol.1
Descriere
Nu e deloc usor sa fii pusti. Si nimeni nu stie asta mai bine decat Greg Heffley. Pericolele care te asteapta cand vrei sa scapi de copilarie mai repede decat ar fi cazul sunt foarte bine ilustrate de cuvintele si desenele din jurnalul tinut cu sfintenie de Greg. La scoala, baietii mai inalti si mai rai, care au inceput deja sa se barbiereasca, ii fac viata grea. Noroc ca poate conta oricand pe Rowley, amicul lui. Dar cand Rowley incepe sa se faca remarcat, Greg vrea sa se foloseasca de popularitatea lui. Si asa ajunge prietenia lor sa treaca prin incercari dintre cele mai comice.
Primul titlu din seria Jurnalul unui pusti, prin care autorul american Jeff Kinney si-a facut un senzational debut pe piata editoriala internationala, a ramas, timp de 89 de saptamani, cea mai bine vanduta carte din prestigioasa lista de literatura pentru copii a celor de la The New York Times. Doar doi autori in afara de Kinney au avut, intr-un an, mai mult de un titlu in lista celor mai bine vandute 25 de carti ale cotidianului american: Barack Obama si Stephanie Meyer. Peste 11 milioane de exemplare ale aventurilor in benzi desenate prin care trece protagonistul Gregory "Greg" Heffley circula acum in bibliotecile copiilor din toata lumea. In martie 2010 a fost lansat in cinematografele americane lungmetrajul animat realizat de 20th Century Fox dupa Jurnalul unui pusti, filmul bucurandu-se de un mare succes si fiind programat sa ajunga in curand si pe marile ecrane din Romania. Cei mici, care nu se dau, de cele mai multe ori, in vant dupa "sportul" lecturii, s-au ingramadit nu doar la citit, ci si la recenzii: multi dintre cei care au empatizat cu ingeniosul personaj s-au inregistrat povestind si ridicand in slavi cartile lui Kinney, postandu-si filmuletele pe YouTube. In primul volum al seriei care a facut ravagii in randurile pietei editoriale pentru copii, protagonistul, Greg Heffley, elev de scoala generala, are de infruntat mai toate problemele specifice varstei: popularitatea in fata colegilor, eternele fastaciri in fata fetelor, pofta de joc mult mai mare decat pofta de lectii. Plina de umor si de poante presarate la fiecare rand, desenata impecabil si perfect potrivita universului pustilor, editia romaneasca a Jurnalului unui pusti ii va convinge pana si pe cei mai lenesi copii ca lectura nu este deloc o activitate plictisitoare.
Nu am tinut un jurnal cand am fost mic, dar imi doresc sa o fi facut. Insa am avut un jurnal pe la 28 de ani, ca sa ma motiveze sa lucrez la benzile mele desenate. Scriam cateva randuri in el, mai adaugam un desen, mai scriam cateva randuri, apoi iar un desen si de acolo m-am inspirat pentru Jurnalul unui pusti. - Jeff Kinney
Descopera seria Jurnalul unui pusti.