Cartea junglei
Descriere
Fragment din cartea "Cartea junglei" de Rudyard Kipling
"Akela, marele lup cenusiu singuratic, pe care puterea si istetimea lui il adusesera in fruntea haitei, era intins cat era de lung pe piatra lui; ceva mai jos decat el stateau asezati mai mult de patruzeci de lupi de toate marimile si culorile, de la veteranii cu blana ca viezurele, care puteau lupta singuri cu un cerb, pana la tinerii lupi negri de trei ani, care doar se credeau in stare de asa ceva. Singuraticul era in fruntea lor de mai bine de un an. In vremea tineretii lui cazuse de doua ori intr-o capcana pentru lupi, iar alta data fusese ciomagit si lasat ca mort; asa ca stia prea bine apucaturile si obiceiurile oamenilor.
La stanca nu se vorbea prea mult. Cei mici se tavaleau unul peste altul in mijlocul cercului unde stateau mamele si tatii lor, si din cand in cand un lup mai varstnic se indrepta linistit spre un pui, il privea cu luare-aminte si se intorcea la locul lui cu pas tacut. Uneori cate o mama isi impingea micutul in lumina lunii, ca sa fie sigura ca nu trecuse neobservat. La randul lui, Akela striga:
— Cunoasteti legea, cunoasteti legea! Uitati-va bine, lupilor.
Si mamele repetau strigatul:
— Uitati-va, uitati-va bine, lupilor!"