Carte de rugaciuni de buzunar

Carte de rugaciuni de buzunar

An publicare
2021
Nr. Pagini
528
ISBN
9789731419381
Categorii

Descriere

Coordonator: Pr. Ioan Serban Manole

De cand exista omul, el se roaga. Intotdeauna si peste tot omul si-a dat seama ca nu este singur pe lume, ca exista Cineva care il asculta. El si-a dat intotdeauna seama ca are nevoie de un Cineva mai mare si ca trebuie sa tinda spre El, sa vorbeasca cu El, pentru ca viata lui sa fie ceea ce ar trebui sa fie. Dar fata lui Dumnezeu a fost intotdeauna acoperita si numai Isus ne-a aratat adevarata sa fata. Cine il vede pe El, il vede pe Tatal (cf. In 14,9). Astfel, daca pe de o parte este firesc ca omul sa se roage, pe de alta parte exista intotdeauna si incapacitatea noastra de a ne ruga si de a vorbi cu un Dumnezeu ascuns. De multe ori nu stim ce anume sa-i cerem, spune Sfantul Paul (cf. Rom 8,26). De aceea trebuie sa-i spunem intotdeauna Domnului, ca si discipolii: "Doamne, invata-ne sa ne rugam" (Lc 11,1).   Domnul ne-a invatat rugaciunea Tatal nostru ca model al rugaciunii autentice si ne-a dat o Mama, Biserica, care sa ne ajute sa ne rugam. Biserica a primit o mare comoara de rugaciuni din Sfanta Scriptura. De-a lungul secolelor, numeroase rugaciuni s-au ridicat din inimile credinciosilor care au fost adresate intotdeauna lui Dumnezeu. In rugaciunea cu Biserica Mama, invatam noi insine sa ne rugam. Dar intrucat nu reusim sa formulam totdeauna cum se cuvine rugaciunile noastre, ne folosim de modele. Ele reprezinta rugaciunea vocala, pe care o gasim de obicei in Cartile de rugaciuni.   "Nu trebuie sa dispretuim rugaciunea vocala", a spus Papa Francisc intr-o cateheza despre rugaciune; el a avertizat sa nu consideram acest tip de rugaciune ca fiind "pentru copii sau pentru oamenii nestiutori". "Nu trebuie cazut in mandria de a dispretui rugaciunea vocala ... Este rugaciunea celor simpli, aceea pe care ne-a invatat-o Isus: Tatal nostru, care esti in ceruri... Cuvintele pe care le rostim ne iau de mana; in unele momente redau gustul, trezesc chiar si cea mai somnoroasa dintre inimi; trezesc sentimente ale caror amintire am pierdut-o si ne duc de mana spre experienta lui Dumnezeu".   Aceasta editie in format mic, "de buzunar", a Cartii de rugaciune, ne ofera tocmai rugaciunile fundamentale ale crestinului, care s-au maturizat de-a lungul secolelor. Ele ne insotesc de-a lungul tuturor evenimentelor vietii si ne ajuta sa traim liturgia Bisericii prin rugaciune simpla, dar facuta din toata inima. - Cu binecuvantarea noastra arhiereasca, Bucuresti, 11 iunie 2021, Solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, + Aurel Perca, Arhiepiscop Mitropolit de Bucuresti

Pe aceeași temă

Pr. Ioan Serban Manole

Pr. Ioan Serban Manole,Ioan Serban Manole