Lumea credintei nr.3 (221) Martie 2022

Descriere

Sincer? Nu credeam ca voi scrie vreodata, in aceasta revista, despre Razboi! Mi se parea atat de putin probabila realitatea unui conflict armat, fierbinte langa noi, incat evenimentele din tara vecina m-au luat prin surprindere. Caci, desi am urmarit intregul balet diplomatic fara efect, in sinea mea speram ca armele nu vor latra a moarte printre cei alaturi de noi: ucraineni, rusi, romani, belarusi, tatari, gagauzi etc. Nu imi imaginam ca tancuri, avioane, elicoptere si tunuri vor trage asupra oraselor pasnice, asupra populatiei fara aparare, asupra unui patrimoniu cultural si asupra unor locasuri de cult. Caci distrugerea devine, intr-un conflict armat, generala. Nu mai exista limite, spatii sigure, protectie concreta. Totul este volatil, mai ales viata oamenilor: soldati sau civili.   In tot acest razboi (al nervilor, al propagandei si in cele din urma al armatelor) a mai aparut un combatant: Biserica! Biserica Rusa s-a pozitionat, dintru inceput, alaturi de Kremlin in incercarea de a zadarnici orice forma de independenta a Ucrainei: politica, economica, militara, spirituala. Patriarhul Kiril a fost un agent activ al ostilitatilor sub toate formele, mergand pana la represalii misionare in Africa, stabilind acolo un nou teritoriu canonic pentru Biserica Moscovei. Caragiale se intreba cu umor, in D'ale carnavalului, prin gura lui Iancu Pampon: ,,Ce cauta neamtul in Bulgaria?". Asa si noi ne intrebam acum, dar nu cu umor, ci cu tristete intra-ortodoxa: ,,Ce cauta rusul in Tanzania sau Zimbabwe?". De ce extindem un conflict, in loc sa-l localizam? In ce duh crestin se fac toate aceste lucruri?   Aud voci care spun ca Patriarhul Constantinopolului nu ar fi trebuit sa acorde autocefalie Bisericii din Ucraina. Stiu, exista acolo mai multe probleme, insa dreptul unui popor, al unei natiuni adevarate de a avea propria sa Biserica Ortodoxa este unul inalienabil. Cine poate bloca aceasta dorinta legitima si cu ce pret/ argument? Privind la distanta, in timp: la cererea noastra din 1865 catre Fanar de a ne obtine independenta bisericeasca (lucru absolut firesc, nemaidorind ca fim o colonie ecleziala a grecilor), raspunsul a venit abia in 1885, dupa tratative indelungate, scandal, amenintari, intrigi si santaj. Si cine se mai opunea, in afara de egumenii si arhiereii greci care isi pierdeau privilegiile multiseculare asupra resurselor din Tarile Romane? Iata: ,,Reusita acestor tratative a fost apreciata pozitiv in cercul diplomatilor din capitala Imperiului Otoman, mai putin din partea Ambasadei Rusiei. Puterea de stat repurta, desigur, o victorie pe plan politico-bisericesc, care ii intarea pozitia in stat, dar care o si responsabiliza in gandirea si construirea, pe mai departe, a proiectului generos de consolidare a Romaniei moderne, ce implica si o Biserica Ortodoxa nationala puternica si unita pentru societatea romaneasca", scrie parintele profesor Mihai Sasaujan. Iata cum Rusia, dupa ce s-a opus initial unirii Principatelor, apoi dupa abdicarea lui Cuza, a incercat la Iasi, prin agenti de influenta, o lovitura de stat antiunionista dejucata de Lascar Catargiu, a sfarsit prin a se opune autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane! Halal ajutor crestin, halal Biserica sora! Si acesta este numai un exemplu din nenumaratele contre si obstructii pe care rusii le-au instrumentat in viata noastra bisericeasca, mergand pana la represiunea cea mai sangeroasa din anii '50-'60 asupra clerului si a credinciosilor romani. Noi nu am avut mari prigoane pe vremea imparatilor romani, noi am avut parte de martiraj cum nu s-a mai vazut in timpul tarilor rosii de la Rasarit. Iar acest lucru nu trebuie uitat...   In fine, nu vreau sa asmut spiritele si mai mult, conflictul din tara vecina e de ajuns. Insa ma dezgusta si ma ingrijoreaza cezaropapismul moscovit (chiar daca acolo e un Patriarh, puterea totala este in mainile lui Putin), instrumentarea Ortodoxiei in scop politic de cucerire si in scop armat de distrugere. Caci acolo, in Ucraina, despre distrugere este vorba, si nu despre constructie. Se distruge ideea de natiune libera cu drepturi egale intre celelalte popoare, se distruge ideea de pace pe termen lung, se distruge ideea unei Biserici parintesti, care mangaie, care aduce pacea si linistea sufleteasca. Din pacate, Biserica Rusiei a ,,sfintit" teava tunului rusesc si obuzele acestuia care ucid, fara mila, oameni, reteaza sperante, distrug orice punte de intelegere intre oameni. Pana la urma, rusii tot ceea ce stiu ei fac cel mai bine: asadar, fugiti din calea lor, chiar daca flutura crucea pe steaguri!