Drept procesual civil. Partea generala ed.2
Descriere
Drept procesual civil. Partea generala. Editia a 2-a
Vechiul Cod de procedura civila, elaborat dupa modelul francez, a intrat in vigoare la 1 decembrie 1865 si, desi a suferit de-a lungul timpului mai multe interventii legislative, a supravietuit cu succes vreme de aproape 150 de ani. Desigur ca noile realitati sociale si economice impuneau cu necesitate adoptarea unui nou Cod de procedura civila. Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, republicata in 10 aprilie 2015, reprezinta actul de nastere al actualelor reglementari ale procesului civil.
Fara a se constitui intr-o critica a actualului act normativ, trebuie observata imprejurarea ca deja au fost aduse modificari Codului de procedura civila prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, prin Legea nr. 2/2013 privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti, precum si pentru pregatirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea si completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative conexe, precum si prin O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si a unor acte normative conexe.
Nu in ultimul rand, Curtea Constitutionala a asanat anumite texte din corpul actualului Cod prin Decizia nr. 473/2013 [art. 659 alin. (3)], prin Decizia nr. 462/2014 [art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 83 alin. (3) si art. 486 alin. (3)], prin Decizia nr. 558/2014 [art. 142 alin. (1) teza intai, art. 143 alin. (1) si art. 145 alin. (1) teza intai], prin Decizia nr. 348/2014 [art. 650 alin. (1)], prin Decizia nr. 485/2015 [art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 84 alin. (2) si art. 486 alin. (3)], prin Decizia nr. 839/2015 [art. 493 alin. (5)], prin Decizia nr. 866/2015 [art. 509 alin. (1) pct. 11], prin Decizia nr. 895/2015 (art. 666) si prin Decizia nr. 169/2016 [art. 142 alin. (1) teza intai si art. 145 alin. (1) teza intai]. In viitor este posibil sa cada testul de constitutionalitate si alte texte ale actualului Cod. Aceasta este insa consecinta inerenta a intrarii in vigoare a unui act normativ atat de vast si de complex cum este Codul de procedura civila, pe care realitatile il supun unor asemenea teste. De remarcat imprejurarea ca si jurisprudenta este inca la inceputuri si ca inerenta lipsa a unei jurisprudente unitare este expresia vie a provocarilor care vin in primul rand pentru practicieni, dar si pentru teoreticieni. Din aceasta perspectiva, lucrarea de fata se doreste a fi un instrument de decriptare a noilor realitati procedurale, un ghid in primul rand pentru studentii si absolventii facultatilor de drept in lupta cu intelegerea si interpretarea diverselor institutii de drept procesual civil, inclusiv in situatiile pe care autorii Codului nu le-au intrezarit si carora, prin urmare, nu le-au dat o dezlegare explicita.
Lucrarea „Drept procesual civil. Partea generala. Curs universitar”, structurata pe 11 capitole, face o radiografie a judecatii in prima instanta. Sunt, pe rand, tratate principiile fundamentale ale procesului civil (si posibilele conflicte intre aceste principii), conditiile de exercitare a actiunii civile sau incidentele legate de compunerea si constituirea instantei.
Autorul are in vedere toate ipotezele incompatibilitatii instantei si remediile puse la dispozitie. Reprezentarea partilor in judecata este tratata inclusiv din perspectiva deciziilor Curtii Constitutionale anterior mentionate. O atentie deosebita este acordata competentei instantelor judecatoresti din perspectiva actualului Cod de procedura civila, diferita de cea din vechea reglementare. Noutatile actualului Cod cu privire la etapa scrisa a procesului civil, prealabila primului termen de judecata, precum si cu privire la regularizarea cererii de chemare in judecata sunt, de asemenea, abordate intr-un capitol distinct. Sunt mai apoi tratate etapa cercetarii judecatoresti si cea a dezbaterilor, urmate de etapa deliberarii si pronuntarii hotararii. Ultimul capitol al Partii generale scoate in evidenta structura si efectele hotararii judecatoresti, actul de procedura care finalizeaza judecata in prima instanta.
Lucrarea se doreste a fi un ghid util celor care doresc in primul rand sa se familiarizeze cu dreptul procesual civil, dar si celor deja familiarizati.