Asasina cultivata

Descriere

Exista carti care inspira teama. Teama de adevar. Par mai curand bombe cu ceas sau animale impaiate, care pot sa-ti sara la gat intr-o clipa de neatentie, decat carti. Personal, am avut aceasta experienta de doua ori. Prima oara a fost cu mult timp in urma, in 1977 sau in 1978; citeam pe atunci un roman de mici dimensiuni in ale carui pagini cititorul era avertizat ca putea muri chiar atunci. Cu alte cuvinte, putea muri de-adevaratelea, putea sa cada jos si sa nu se mai ridice. Romanul era Asasina cultivata de Enrique Vila-Matas, si chiar daca stiu ca nici unul dintre cititorii sai nu a murit, multi au fost transfigurati dupa aceea, convinsi de faptul ca, in relatia lor cu lectura, ceva s-a schimbat pentru totdeauna. "Asasina cultivata, alaturi de Los dominios del lobo (Teritoriile lupului), primul roman al lui Javier Marias, marcheaza punctul de plecare al generatiei noastre." - Roberto Bolano

Fragment din carte:

"A doua zi, m-a mirat lipsa urmelor de viata in casa, dar m-am gandit ca, in pofida obiceiurilor lui, Herrera iesise din casa dis-de-dimineata. Ceasul meu arata noua, ora la care, in ultimii douazeci de ani, el isi pregatea dupa cum imi spusese - micul dejun, dupa ce deja lucrase mai bine de doua ore. Am iesit sa fac o plimbare lunga si am ajuns pana la Luvru, unde am stat pana la doua dupa-amiaza. La ora aceea, Herrera nu era nici la restaurantul lui obisnuit, nici acasa. M-am dus la cinematograf, apoi mi-am vizitat niste prieteni spanioli. In amurg, casa era luminata in intregime, dar nu era acolo. Am apasat de cateva ori pe butonul soneriei, dar n-a raspuns nimeni. Alarmata, am hotarat sa intru. N-am ezitat sa-mi folosesc jacheta drept manusa, si am dat o lovitura zdravana in fereastra bucatariei. Am spart tot geamul de jos, si asa am putut ajunge la zavorul care inchidea fereastra. Restul a fost usor. Sus nu era nici un zavor, si am putut deschide. M-am urcat pe fereastra si am tras perdelele din fata mea. De cum am intrat in salon, am si cazut in cursa intinsa, probabil de el, posibililor intrusi, si am inceput sa hoinaresc la intamplare, victima a dispunerii complicate a oglinzilor si a plantelor care, indemanatic semanate printre mobile, dadeau vizitatorului senzatia ca se ratacise. In fine, cand am izbutit sa-mi croiesc drum prin acel labirint absurd, mi-am indreptat cercetarile spre biroul scriitorului. Am deschis usa si am privit in bezna - era singura incapere neluminata din casa - atenuata de lumina ce intra pe geamuri si de cea care venea din coridor. Coltul biroului lucea usor, iar in spatele lui am zarit ceva cazut gramada pe covor, la picioarele fotoliului. Pana la urma, am gasit intrerupatorul si am aprins o lampa de cristal, care atarna din tavan. Juan Herrera ma privea, de la picioarele biroului, cu ochii complet deschisi. Era mort. Am anuntat-o prin telefon pe Elena Villeda, tanara-i sotie. De la o vreme, locuiau separat, dar el imi vorbise afectuos despre ea, si m-am gandit ca, in acel moment, cel mai bine era s-o anunt. Ea a sunat la politie.
Intre timp, am aruncat o privire prin birou. Primul lucru care mi-a atras atentia a fost faptul ca incaperea avea forma literei "V", era foarte intunecoasa si imita interiorul unui mausoleu. Masa patrata, din stejar negru, intra intr-o adancitura, iar pe ea am gasit o gramada de hartii. Pe una dintre ele, se putea vedea, daca priveai atent, un triunghi verde care imita forma incaperii. In interiorul lui, un barbat zacea decapitat printre o gramada de carti. Ciudat desen, m-am gandit, si era, intr-adevar, foarte ciudat, fiindca, daca il priveai in continuare cu atentie, imaginea se stergea brusc, devenind un conglomerat amorf de umbre negricioase. Intr-una dintre ele, se putea distinge chipul unui barbat - pe care l-am identificat cu printul Mdivani - chiar cand taia capul propriului Rolls. Si, daca priveai in continuare foarte fix, Rollsul devenea o roata cu teici, ce se invartea sub un cer de cenusa, in ritmul unui fazan de jucarie. Nicicand n-am fost in stare sa intrevad atatea imagini intr-un singur desen, si cred ca acest fapt poate fi atribuit spaimei care ma coplesise la descoperirea cadavrului."