Cotul Donului 1942

Descriere

Cotul Donului 1942: eroism, jertfa, tradare Edi?ia a II-a revazuta ?i completata Autorul proiectului, coordonator ?i imagini: Dr. Vasile ?oimaru

 

COTUL DONULUI, O MARE TRAGEDIE ROMANEASCA, UITATA DE STATUL ROMAN - Vasile ?OIMARU, Octombrie 2012
 

...Despre batalia de la Stalingrad, considerata cea mai grea, cea mai sangeroasa din istoria omenirii, inclusiv despre tragedia de la Cotul Donului, am citit pentru prima data in cartea lui Victor Nekrasov (? ?????? ??????????? – In tran?eele Stalingradului), un bestseller din perioada sovietica, in primavara anului 1967, fiind student in anul trei la Tehnicumul (azi Colegiul) de electromecanica din Chi?inau. Ma aflam la practica la Fabrica de mobila Nr. 5 din ora?ul transnistrean Tiraspol ?i locuiam in gazda cu doi muncitori de la acea fabrica, care sorbeau pe rand cartea cu pricina, contaminandu-ma ?i pe mine de lectura ei. Despre carte am avut cea mai buna impresie. A?a in?elegeam eu (ca si multi alti cetateni sovietici) lucrurile pe atunci... Numai ca, mai tarziu, in toamna anului 1982, deci, la exact 40 de ani de la evenimentele de pe Volga ?i Don, am auzit alte adevaruri despre tragedia data, din gura unui batran, Gheorghe O?etea, veteran al razboiului din Est, din comuna Corbasca, jude?ul Bacau. Plangea ?i vorbea, iar so?ia lui, Ioana, adauga pe alocuri, la cele spuse de batran, amanunte pe care le auzise tot de la el pe cand era mai tanar ?i avea o memorie mai buna. Impresiile despre cele auzite de la batranul O?etea m-au urmarit mul?i ani la rand. ....

Despre acest loc, cel mai blestemat din intreaga istorie a romanilor, Cotul Donului, despre batalia care a avut loc acolo la sfar?itul anului 1942 – inceputul lui 1943, s-a vorbit ?i s-a scris mult, dar nu destul de mult... Nici noi in aceasta lucrare nu vrem sa acoperim aceste goluri imaginare din istoriografia ?i din publicistica romaneasca. Nici nu putem face acest lucru, din simplul motiv ca nu avem poten?ialul financiar respectiv, nici for?ele ?i mijloacele necesare. Mai bine zis, ele exista undeva dar nu sunt ?i nici nu se dore?te sa fie folosite de cei care le gestioneaza ineficient, sau le gestioneaza in cu totul alte scopuri, departe de interesul majorita?ii popula?iei ?i al istoriei noastre na?ionale.

Cotul Donului 1942: eroism, jertfa, tradare Edi?ia a II-a revazuta ?i completata Autorul proiectului, coordonator ?i imagini: Dr. Vasile ?oimaru

COTUL DONULUI, O MARE TRAGEDIE ROMANEASCA, UITATA DE STATUL ROMAN - Vasile ?OIMARU, Octombrie 2012

...Despre batalia de la Stalingrad, considerata cea mai grea, cea mai sangeroasa din istoria omenirii, inclusiv despre tragedia de la Cotul Donului, am citit pentru prima data in cartea lui Victor Nekrasov (? ?????? ??????????? – In tran?eele Stalingradului), un bestseller din perioada sovietica, in primavara anului 1967, fiind student in anul trei la Tehnicumul (azi Colegiul) de electromecanica din Chi?inau. Ma aflam la practica la Fabrica de mobila Nr. 5 din ora?ul transnistrean Tiraspol ?i locuiam in gazda cu doi muncitori de la acea fabrica, care sorbeau pe rand cartea cu pricina, contaminandu-ma ?i pe mine de lectura ei. Despre carte am avut cea mai buna impresie. A?a in?elegeam eu (ca si multi alti cetateni sovietici) lucrurile pe atunci... Numai ca, mai tarziu, in toamna anului 1982, deci, la exact 40 de ani de la evenimentele de pe Volga ?i Don, am auzit alte adevaruri despre tragedia data, din gura unui batran, Gheorghe O?etea, veteran al razboiului din Est, din comuna Corbasca, jude?ul Bacau. Plangea ?i vorbea, iar so?ia lui, Ioana, adauga pe alocuri, la cele spuse de batran, amanunte pe care le auzise tot de la el pe cand era mai tanar ?i avea o memorie mai buna. Impresiile despre cele auzite de la batranul O?etea m-au urmarit mul?i ani la rand.
Au mai trecut 27 de ani, ?i in vara lui 2009, am reu?it sa ajung in acele locuri de pomina: la Severski Done?, stani?a Morozovskaia, raul Cir, in partea de sud a Cotului Donului, la Kalaci pe Don ?i in stani?a Golubinskaia. Credeam ca ?tiu totul ?i am vazut totul, ?i eram gata sa public un articol ?i imagini de la Don, despre cele sim?ite de mine acolo. Dar nu m-am grabit ?i bine am facut. Pentru ca in primavara anului curent (2012) a ajuns in arhiva mea un film, a carui vizionare mi-a schimbat radical viziunea ?i sentimentele pe care le aveam pana la vizionare, despre acele evenimente. Este vorba despre filmul documentar Eroism ?i jertfa pe Frontul de Est, turnat in anul 2010 cu sprijinul Funda?iei Cre?tine Parintele Arsenie Boca, film in care, un veteran de razboi, Iosif Niculescu, de 96 de ani (in 2010), vorbe?te despre cele intamplate in toamna anului 1942 in partea de nord a Cotului Donului, la Kletskaia, in cel mai fierbinte ?i tragic loc al Bataliei de pe Don ?i Volga, din acea iarna friguroasa, de 40 de grade sub zero.
?i am decis: vine vacan?a de vara ?i o mai iau o data spre Est, pe Drumul Patimirilor osta?ilor romani din vara ?i toamna anul 1942.

- See more at: http://vicovia.ro/carti/cotul-donului-1942-detail#sthash.R9ZEx43H.dpuf

Cotul Donului 1942: eroism, jertfa, tradare Edi?ia a II-a revazuta ?i completata Autorul proiectului, coordonator ?i imagini: Dr. Vasile ?oimaru

COTUL DONULUI, O MARE TRAGEDIE ROMANEASCA, UITATA DE STATUL ROMAN - Vasile ?OIMARU, Octombrie 2012

...Despre batalia de la Stalingrad, considerata cea mai grea, cea mai sangeroasa din istoria omenirii, inclusiv despre tragedia de la Cotul Donului, am citit pentru prima data in cartea lui Victor Nekrasov (? ?????? ??????????? – In tran?eele Stalingradului), un bestseller din perioada sovietica, in primavara anului 1967, fiind student in anul trei la Tehnicumul (azi Colegiul) de electromecanica din Chi?inau. Ma aflam la practica la Fabrica de mobila Nr. 5 din ora?ul transnistrean Tiraspol ?i locuiam in gazda cu doi muncitori de la acea fabrica, care sorbeau pe rand cartea cu pricina, contaminandu-ma ?i pe mine de lectura ei. Despre carte am avut cea mai buna impresie. A?a in?elegeam eu (ca si multi alti cetateni sovietici) lucrurile pe atunci... Numai ca, mai tarziu, in toamna anului 1982, deci, la exact 40 de ani de la evenimentele de pe Volga ?i Don, am auzit alte adevaruri despre tragedia data, din gura unui batran, Gheorghe O?etea, veteran al razboiului din Est, din comuna Corbasca, jude?ul Bacau. Plangea ?i vorbea, iar so?ia lui, Ioana, adauga pe alocuri, la cele spuse de batran, amanunte pe care le auzise tot de la el pe cand era mai tanar ?i avea o memorie mai buna. Impresiile despre cele auzite de la batranul O?etea m-au urmarit mul?i ani la rand.
Au mai trecut 27 de ani, ?i in vara lui 2009, am reu?it sa ajung in acele locuri de pomina: la Severski Done?, stani?a Morozovskaia, raul Cir, in partea de sud a Cotului Donului, la Kalaci pe Don ?i in stani?a Golubinskaia. Credeam ca ?tiu totul ?i am vazut totul, ?i eram gata sa public un articol ?i imagini de la Don, despre cele sim?ite de mine acolo. Dar nu m-am grabit ?i bine am facut. Pentru ca in primavara anului curent (2012) a ajuns in arhiva mea un film, a carui vizionare mi-a schimbat radical viziunea ?i sentimentele pe care le aveam pana la vizionare, despre acele evenimente. Este vorba despre filmul documentar Eroism ?i jertfa pe Frontul de Est, turnat in anul 2010 cu sprijinul Funda?iei Cre?tine Parintele Arsenie Boca, film in care, un veteran de razboi, Iosif Niculescu, de 96 de ani (in 2010), vorbe?te despre cele intamplate in toamna anului 1942 in partea de nord a Cotului Donului, la Kletskaia, in cel mai fierbinte ?i tragic loc al Bataliei de pe Don ?i Volga, din acea iarna friguroasa, de 40 de grade sub zero.
?i am decis: vine vacan?a de vara ?i o mai iau o data spre Est, pe Drumul Patimirilor osta?ilor romani din vara ?i toamna anul 1942.
A venit vacan?a mare ?i am plecat, ajungand pe 17 august 2012 acolo, unde toata vara n-a cazut un strop de ploaie, dar cand am ajuns in centrul ora?elului s-a pornit o ploaie de parca s-a spart cerul deasupra mea; nu puteam deschide u?a la ma?ina sa intru in curtea casei autorului monografiei stani?ei Kletskaia (Piotr Eliseev) pentru a procura un exemplar de carte. A ?inut ploaia 45 de minute in continuu. Cand s-a terminat ?i am vrut sa deschid u?a, intra apa in ma?ina. A fost un moment de mare mirare pentru mine, pentru ca dupa o seceta cumplita, de trei luni, cand ajung eu acolo se porne?te o ploaie toren?iala de pomina!... Probabil, a plans ?i Dumnezeu de bucurie ca, in sfar?it, dupa ?apte decenii de la tragicul eveniment, a venit, probabil , primul roman sa-i “viziteze” pe cei 150 de mii de fra?i care zac acolo pe vecie…
Am scris aceste cuvinte in octombrie anul trecut, dar in luna urmatoare jurnalistul Ion Cristoiu, in revista HISTORIA, ne-a informat ca a ajuns totusi cineva acolo in cei 70 de ani care s-au scurs de la tragedia romaneasca de la Cotul Donului. Si s-a aflat foarte aproape de acele locuri triste, la cateva sute de metri, numai ca ...deasupra lor, vazute din avion. HISTORIA ne-a informat despre vizita in URSS, in iunie 1949, a scriitorului Zaharia Stancu, presedintele postbelic al USR, cuprinzand un popas la Stalingrad, deci, la circa 100 km de acele locuri de maxim tragism pentrui Armata Romana in cel de-al Doilea Razboi Mondial. In anul urmator, 1950, Zaharia Stancu a tiparit la Bucuresti un volum de impresii din acea calatorie in care, desi trecusera doar sapte ani de la marea batalie de la Stalingrad si patru ani de la incheierea celui de-al II-lea Razboi Mondial, autorul n-a suflat un cuvant despre prezenta militarilor romani acolo, dar nici nu facuse vreo destainuire in fata celorlalti scriitori prezenti acolo, ca facand parte dintr-un popor aliat cu nemtii in 1942. Doar afirmatii despre eroismul poporului sovietic in „razboiul pentru apararea patriei” si despre efortul sau eroic in „reconstructia socialista” postbelica.
Citind acele impresii ale lui Zaharia Stancu pot spune cu maxima precizie unde se afla avionul in zbor cu povestitorul dat, atunci cand afirma in cartea sa: „Am inceput coborasul peste campuri rosii-ruginii, fara fir de iarba. Aveam impresia ca planam deasupra unui imens zid de caramida ars culcat de la o margine la alta a zarilor. Niciun copac, niciun tufis, niciun ciulin macar, ci numai pamant rosu...”. Asa deci, avionul cu Zaharia Stancu la bord se afla in acele clipe deasupra Stepei de la Cotul Donului, acolo unde in noiembrie 1942 s-au prapadit cei 150 de mii de ostasi romani.
Dar nu numai ploaia m-a surprins in acea zi de 17 august. Cand ploaia s-a terminat, ?i s-au scurs apele de pe dealurile de creta ale stani?ei Kletskaia, m-am urcat pe dealul cel mai mare unde stateau osta?ii romani in 1942, am facut cu cu?itul o cruce dintr-un copacel uscat, legand-o cu scotch, am rupt ultima pagina din albumul meu Poeme in imagini, care reprezinta fotografia Tricolorului Independen?ei (cu semnaturile deputa?ilor din Primul Parlament al R. Moldova, care au votat pe 27 august 1991 Declara?ia de Independen?a, inclusiv semnatura mea, noi crezand ca votam independen?a fa?a de Rusia). Am prins poza tot cu scotch, de cruce, pe care am infipt-o cat mai adanc posibil in pamantul alb ca varul razmuiat de ploaie ?i am fotografiat-o, am destupat o sticlu?a-suvenir de coniac” ?tefan Voda” (Calara?i), am turnat in dopul sticlu?ei cateva picaturi de coniac ?i le-am sorbit de sufletul ?i in memoria celor 150 de mii de romani care zac, acolo, in creta de la Cotul Donului, in Stepa Calmuca si la Stalingrad, am pornit muzica din automobil cu excelenta trupa K 1 Band ?i superbul sau ?lagar “To?i ca unul orice ar fi, pentru Romania, pentru Romania!”, precum ?i excelentul cor al elevilor de la Liceul Prometeu din Chi?inau, cu emo?ionantul lor “Indemn la Unire” ?i am inceput sa strig ca un apucat de bucurie ca am ajuns ?i am facut lucrul acesta, ca, in sfar?it, a aparut o cruce cu un tricolor romanesc la Cotul Donului. Daca ma auzea ?i ma vedea cineva, credea ca-s unul scapat din casa de nebuni. Eram atunci cel mai fericit roman din lume de parca am aterizat primul astronaut pe Marte… Nu cred ca pana in acel moment am sim?it o victorie mai mare in via?a mea, in cei peste 60 de ani traiti. Insa urmatoarele 30 de minute chiar au pus punct la toate. Cand ie?eam din raionul Kletski, intamplator imi arunc ochii la kilometraj ?i ce vad ei acolo? Se vedea numarul… 1942!!! Deci, in anul tristei aniversari de 70 de ani de la marea tragedie romaneasca din anul 1942 de la Cotul Donului, facusem exact 1942 km de la Chi?inau, trecand pe la Poltava si Harkov, locuri legate de biografiile Cantemirestilor si a Hasdeenilor, pana la locul acelei tragedii… (Surpriza cu kilometrajul nu s-a repetat si in anul urmator, de aceasta data el aratand numarul 1964 km, chiar daca n-am trecut pe la Harkov si Poltava. Am mers in schimb mai intai in cateva localitati din Stepa Calmuca si Volgograd, apoi la Kletskaia). Pentru ca-i imposibil de crezut a?a ceva, am fotografiat ?i acest amanunt ca, zic, n-o sa ma creada nimeni. Pe urma ma uit in zare sa vad intinsurile proaspat arate ale stepei Donului, in speran?a sa vad printre brazdele intoarse de plugurile ruse?ti vreo gramada de oase romane?ti. N-am vazut a?a ceva. In schimb am observant culoarea acelor brazde: era la fel de ro?ie ca cea descrisa de Zaharia Stancu in impresiile sale de calatorie. Aveam impresia ca acea culoare a ramas de la sangele varsat pe malul drept al Donului din venele celor 150 de mii de osta?i romani, cazu?i in acele locuri, in toamna anului 1942 - iarna anului 1943. Desigur, n-am uitat sa fotografiez, ca marturie, ?i acele brazde ro?ii, apoi am mers mai departe spre Stalingrad/Volgograd sa-mi satisfac pe deplin dorin?a de a ?ti mai multe despre destinul tragic al osta?ilor no?tri in stepele Rusiei. Cand i-am vorbit veteranului, de la Cotul Donului, de 98 de ani, Iosif Niculescu, despre aceste lucruri intamplate cu mine in drumul cotit pana la Cotul Donului, dansul a zis: ”Eu cred, domnule ?oimaru, ca aceasta ravna a Dvs., incununata cu succes, si posibilitatea care mi-a fost mie oferita, sa fac acest film, ca nu mie mi-a trecut prin minte, se datoreaza unui semn ceresc… Unul, macar, dintre cei mor?i, acolo, la Cotul Donului, i?i are moa?tele de sfant in acel pamant ?i, Acela lucreaza din Cer: m-a luminat pe mine sa fac filmul, ?i pe ?oimaru l-a trimis la Cotul Donului in acest an al tristei aniversari… De aceea trebuie de gasit locul printre mormintele comune, de gasit moa?tele acelui martir, acelui sfant roman, care zace in Stepa Donului”…
                                                                                                                * * *
Despre acest loc, cel mai blestemat din intreaga istorie a romanilor, Cotul Donului, despre batalia care a avut loc acolo la sfar?itul anului 1942 – inceputul lui 1943, s-a vorbit ?i s-a scris mult, dar nu destul de mult... Nici noi in aceasta lucrare nu vrem sa acoperim aceste goluri imaginare din istoriografia ?i din publicistica romaneasca. Nici nu putem face acest lucru, din simplul motiv ca nu avem poten?ialul financiar respectiv, nici for?ele ?i mijloacele necesare. Mai bine zis, ele exista undeva dar nu sunt ?i nici nu se dore?te sa fie folosite de cei care le gestioneaza ineficient, sau le gestioneaza in cu totul alte scopuri, departe de interesul majorita?ii popula?iei ?i al istoriei noastre na?ionale.
O mica inchipuire despre ratingul acelor evenimente ?i no?iuni legate de ele, in limba romana, ne-o poate da site-ul de cautare Google. Bunaoara, no?iunea de: ”Batalia de la Stalingrad” apare de 83 de mii de ori; cea de ”Batalia de la Cotul Donului” – de 28 de mii de ori; iar cea de ”Cotul Donului” – de 41 de mii de ori! Nici mult, nici prea pu?in...
Iata cum descrie no?iunea de ”Batalia de la Cotul Donului” Enciclopedia bataliilor din istoria romanilor (Editura Meronia, 2011), o lucrare deosebit de utila, coordonata de George Marcu ?i prefa?ata de ilustrul istoric Florin Constantiniu: ”...Actiuni militare de amploare, in cadrul bataliei de la Stalingrad, desfasurate de trupele romane, alaturi de cele germane, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Obiectivul ofensivei germane lansata in Rusia Meridionala a urmarit atingerea fluviului Volga pentru oprirea aprovizionarii trupelor sovietice si ocuparea regiunii petrolifere din Caucaz. In aceasta actiune, fortelor romane le revine sarcina de a prelua un sector de front in lungime de 110 km pe bratul de nord al Donului, la vest de Stalingrad. Armata 3 romana, comandata de generalul Petre Dumitrescu, se confrunta cu existenta a trei capete de pod inamice, puternic intarite de trupele sovietice, numeric superioare si foarte bine dotate cu piese de artilerie si blindate. La 19 nov. 1942, trupele sovietice ataca in forta. Superioritatea acestora, dublata de lipsa sprijinului german, conduce la spargerea frontului roman, culminand cu incercuirea a trei divizii. Succesul inregistrat in prima zi de lupte este consolidat prin spargerea frontului roman in mai multe locuri. In fata pericolului de distrugere a fortelor, comanda¬mentul roman face demersuri pe langa cel german pentru inceperea rapida a retragerii, solicitare respinsa de Hitler, preocupat de mentinerea pozitiilor romane in sustinerea propriului efort de la Stalingrad. In ciuda ordinelor primite, comandantii trupelor romane, incercuite deja, decid retragerea pe directia sud-vest. Demersul nu reuseste decat partial, o mica parte a trupelor strapungand incercuirea. Restul fortelor capituleaza, rand pe rand, pana la 24 nov. 1942”.
...S-ar parea ca mai scurt, mai clar ?i mai cuprinzator nici ca se poate!... Ba se poate, cel pu?in la capitolul cuprinzator! M-am convins de acest lucru nu doar din lecturile zecilor de car?i ?i articole, care cuprind ?i tema data, a sutelor de informa?ii pe care le-am adunat, navigand zilnic in apele fara de margini ale celui mai tanar, al cincilea la numar, ocean, Oceanul NET! Dar mai cuprinzator se poate pentru ca, din toate punctele de vedere, batalia de la Stalingrad, cu toate componentele ei, a fost cea mai sangeroasa, cu cele mai multe pierderi: a durat 199 de zile, pierderile in randurile militarilor Axei fiind de circa 850 mii de oameni... Cand am vorbit cu unii, foarte pu?inii, care au mai ramas in via?a, participan?i in acea batalie, am in?eles ca toate manualele, monografiile (care nu-s prea multe...), tot Oceanul NET cu toate marile ?i golfurile sale, n-au cuprins in intregime laturile acestei istorii. Vorbind cu participan?i la acea batalie, mergand pe urmele lor de doua ori pana la Cotul Donului, m-a cuprins o frica de stupiditatea situa?iei in care se afla combatantii, inca vii, la respectiva opera?ie, m-a cople?it o mila de poporul din care fac ?i eu parte, de nu mai ?tiu care-i perspectiva lui... Sa parcurgi circa doua mii de kilometri din capitala celui de al doilea stat romanesc pana la acel loc de trista amintire in istoria noastra, sa calci pe oasele a mai bine de 600 de mii de osta?i romani ingropa?i pe intinsurile Estului, de la Odesa pana la Stary Krim (Crimeea), Krymsk (Caucazul de Nord) ?i Cotul Donului de langa Volga, ?i sa nu gase?ti nici un cimitir de onoare, in memoria celor trimi?i de Statul Roman la moarte, aproape sigura, pentru dezrobirea teritoriilor romane?ti, Basarabia ?i Nordul Bucovinei, pentru a readuce cre?tinismul in Rusia bol?evica... Ce ganduri ar mai putea sa-?i vina inafara de un pesimism total cu privire la prezentul, dar, posibil, si la perspectivele acestui popor? Cautarile urmelor a sute de mii de romani cazuti la datorie, urme practic disparute, ca rezultat, in primul rand, al neglijentei si uituceniei Statului Roman modern, m-au pus pe ganduri daca mai exista romani in fruntea Statului Roman, suspectand de nu se vrea cumva sa dispara doritorii din randul romanilor, ramasi la vatra, de a-si mai apara, in caz de necesitate, Tara si Neamul…
- See more at: http://vicovia.ro/carti/cotul-donului-1942-detail#sthash.R9ZEx43H.dpuf

Cotul Donului 1942: eroism, jertfa, tradare Edi?ia a II-a revazuta ?i completata Autorul proiectului, coordonator ?i imagini: Dr. Vasile ?oimaru

COTUL DONULUI, O MARE TRAGEDIE ROMANEASCA, UITATA DE STATUL ROMAN - Vasile ?OIMARU, Octombrie 2012

...Despre batalia de la Stalingrad, considerata cea mai grea, cea mai sangeroasa din istoria omenirii, inclusiv despre tragedia de la Cotul Donului, am citit pentru prima data in cartea lui Victor Nekrasov (? ?????? ??????????? – In tran?eele Stalingradului), un bestseller din perioada sovietica, in primavara anului 1967, fiind student in anul trei la Tehnicumul (azi Colegiul) de electromecanica din Chi?inau. Ma aflam la practica la Fabrica de mobila Nr. 5 din ora?ul transnistrean Tiraspol ?i locuiam in gazda cu doi muncitori de la acea fabrica, care sorbeau pe rand cartea cu pricina, contaminandu-ma ?i pe mine de lectura ei. Despre carte am avut cea mai buna impresie. A?a in?elegeam eu (ca si multi alti cetateni sovietici) lucrurile pe atunci... Numai ca, mai tarziu, in toamna anului 1982, deci, la exact 40 de ani de la evenimentele de pe Volga ?i Don, am auzit alte adevaruri despre tragedia data, din gura unui batran, Gheorghe O?etea, veteran al razboiului din Est, din comuna Corbasca, jude?ul Bacau. Plangea ?i vorbea, iar so?ia lui, Ioana, adauga pe alocuri, la cele spuse de batran, amanunte pe care le auzise tot de la el pe cand era mai tanar ?i avea o memorie mai buna. Impresiile despre cele auzite de la batranul O?etea m-au urmarit mul?i ani la rand.
Au mai trecut 27 de ani, ?i in vara lui 2009, am reu?it sa ajung in acele locuri de pomina: la Severski Done?, stani?a Morozovskaia, raul Cir, in partea de sud a Cotului Donului, la Kalaci pe Don ?i in stani?a Golubinskaia. Credeam ca ?tiu totul ?i am vazut totul, ?i eram gata sa public un articol ?i imagini de la Don, despre cele sim?ite de mine acolo. Dar nu m-am grabit ?i bine am facut. Pentru ca in primavara anului curent (2012) a ajuns in arhiva mea un film, a carui vizionare mi-a schimbat radical viziunea ?i sentimentele pe care le aveam pana la vizionare, despre acele evenimente. Este vorba despre filmul documentar Eroism ?i jertfa pe Frontul de Est, turnat in anul 2010 cu sprijinul Funda?iei Cre?tine Parintele Arsenie Boca, film in care, un veteran de razboi, Iosif Niculescu, de 96 de ani (in 2010), vorbe?te despre cele intamplate in toamna anului 1942 in partea de nord a Cotului Donului, la Kletskaia, in cel mai fierbinte ?i tragic loc al Bataliei de pe Don ?i Volga, din acea iarna friguroasa, de 40 de grade sub zero.
?i am decis: vine vacan?a de vara ?i o mai iau o data spre Est, pe Drumul Patimirilor osta?ilor romani din vara ?i toamna anul 1942.
A venit vacan?a mare ?i am plecat, ajungand pe 17 august 2012 acolo, unde toata vara n-a cazut un strop de ploaie, dar cand am ajuns in centrul ora?elului s-a pornit o ploaie de parca s-a spart cerul deasupra mea; nu puteam deschide u?a la ma?ina sa intru in curtea casei autorului monografiei stani?ei Kletskaia (Piotr Eliseev) pentru a procura un exemplar de carte. A ?inut ploaia 45 de minute in continuu. Cand s-a terminat ?i am vrut sa deschid u?a, intra apa in ma?ina. A fost un moment de mare mirare pentru mine, pentru ca dupa o seceta cumplita, de trei luni, cand ajung eu acolo se porne?te o ploaie toren?iala de pomina!... Probabil, a plans ?i Dumnezeu de bucurie ca, in sfar?it, dupa ?apte decenii de la tragicul eveniment, a venit, probabil , primul roman sa-i “viziteze” pe cei 150 de mii de fra?i care zac acolo pe vecie…
Am scris aceste cuvinte in octombrie anul trecut, dar in luna urmatoare jurnalistul Ion Cristoiu, in revista HISTORIA, ne-a informat ca a ajuns totusi cineva acolo in cei 70 de ani care s-au scurs de la tragedia romaneasca de la Cotul Donului. Si s-a aflat foarte aproape de acele locuri triste, la cateva sute de metri, numai ca ...deasupra lor, vazute din avion. HISTORIA ne-a informat despre vizita in URSS, in iunie 1949, a scriitorului Zaharia Stancu, presedintele postbelic al USR, cuprinzand un popas la Stalingrad, deci, la circa 100 km de acele locuri de maxim tragism pentrui Armata Romana in cel de-al Doilea Razboi Mondial. In anul urmator, 1950, Zaharia Stancu a tiparit la Bucuresti un volum de impresii din acea calatorie in care, desi trecusera doar sapte ani de la marea batalie de la Stalingrad si patru ani de la incheierea celui de-al II-lea Razboi Mondial, autorul n-a suflat un cuvant despre prezenta militarilor romani acolo, dar nici nu facuse vreo destainuire in fata celorlalti scriitori prezenti acolo, ca facand parte dintr-un popor aliat cu nemtii in 1942. Doar afirmatii despre eroismul poporului sovietic in „razboiul pentru apararea patriei” si despre efortul sau eroic in „reconstructia socialista” postbelica.
Citind acele impresii ale lui Zaharia Stancu pot spune cu maxima precizie unde se afla avionul in zbor cu povestitorul dat, atunci cand afirma in cartea sa: „Am inceput coborasul peste campuri rosii-ruginii, fara fir de iarba. Aveam impresia ca planam deasupra unui imens zid de caramida ars culcat de la o margine la alta a zarilor. Niciun copac, niciun tufis, niciun ciulin macar, ci numai pamant rosu...”. Asa deci, avionul cu Zaharia Stancu la bord se afla in acele clipe deasupra Stepei de la Cotul Donului, acolo unde in noiembrie 1942 s-au prapadit cei 150 de mii de ostasi romani.
Dar nu numai ploaia m-a surprins in acea zi de 17 august. Cand ploaia s-a terminat, ?i s-au scurs apele de pe dealurile de creta ale stani?ei Kletskaia, m-am urcat pe dealul cel mai mare unde stateau osta?ii romani in 1942, am facut cu cu?itul o cruce dintr-un copacel uscat, legand-o cu scotch, am rupt ultima pagina din albumul meu Poeme in imagini, care reprezinta fotografia Tricolorului Independen?ei (cu semnaturile deputa?ilor din Primul Parlament al R. Moldova, care au votat pe 27 august 1991 Declara?ia de Independen?a, inclusiv semnatura mea, noi crezand ca votam independen?a fa?a de Rusia). Am prins poza tot cu scotch, de cruce, pe care am infipt-o cat mai adanc posibil in pamantul alb ca varul razmuiat de ploaie ?i am fotografiat-o, am destupat o sticlu?a-suvenir de coniac” ?tefan Voda” (Calara?i), am turnat in dopul sticlu?ei cateva picaturi de coniac ?i le-am sorbit de sufletul ?i in memoria celor 150 de mii de romani care zac, acolo, in creta de la Cotul Donului, in Stepa Calmuca si la Stalingrad, am pornit muzica din automobil cu excelenta trupa K 1 Band ?i superbul sau ?lagar “To?i ca unul orice ar fi, pentru Romania, pentru Romania!”, precum ?i excelentul cor al elevilor de la Liceul Prometeu din Chi?inau, cu emo?ionantul lor “Indemn la Unire” ?i am inceput sa strig ca un apucat de bucurie ca am ajuns ?i am facut lucrul acesta, ca, in sfar?it, a aparut o cruce cu un tricolor romanesc la Cotul Donului. Daca ma auzea ?i ma vedea cineva, credea ca-s unul scapat din casa de nebuni. Eram atunci cel mai fericit roman din lume de parca am aterizat primul astronaut pe Marte… Nu cred ca pana in acel moment am sim?it o victorie mai mare in via?a mea, in cei peste 60 de ani traiti. Insa urmatoarele 30 de minute chiar au pus punct la toate. Cand ie?eam din raionul Kletski, intamplator imi arunc ochii la kilometraj ?i ce vad ei acolo? Se vedea numarul… 1942!!! Deci, in anul tristei aniversari de 70 de ani de la marea tragedie romaneasca din anul 1942 de la Cotul Donului, facusem exact 1942 km de la Chi?inau, trecand pe la Poltava si Harkov, locuri legate de biografiile Cantemirestilor si a Hasdeenilor, pana la locul acelei tragedii… (Surpriza cu kilometrajul nu s-a repetat si in anul urmator, de aceasta data el aratand numarul 1964 km, chiar daca n-am trecut pe la Harkov si Poltava. Am mers in schimb mai intai in cateva localitati din Stepa Calmuca si Volgograd, apoi la Kletskaia). Pentru ca-i imposibil de crezut a?a ceva, am fotografiat ?i acest amanunt ca, zic, n-o sa ma creada nimeni. Pe urma ma uit in zare sa vad intinsurile proaspat arate ale stepei Donului, in speran?a sa vad printre brazdele intoarse de plugurile ruse?ti vreo gramada de oase romane?ti. N-am vazut a?a ceva. In schimb am observant culoarea acelor brazde: era la fel de ro?ie ca cea descrisa de Zaharia Stancu in impresiile sale de calatorie. Aveam impresia ca acea culoare a ramas de la sangele varsat pe malul drept al Donului din venele celor 150 de mii de osta?i romani, cazu?i in acele locuri, in toamna anului 1942 - iarna anului 1943. Desigur, n-am uitat sa fotografiez, ca marturie, ?i acele brazde ro?ii, apoi am mers mai departe spre Stalingrad/Volgograd sa-mi satisfac pe deplin dorin?a de a ?ti mai multe despre destinul tragic al osta?ilor no?tri in stepele Rusiei. Cand i-am vorbit veteranului, de la Cotul Donului, de 98 de ani, Iosif Niculescu, despre aceste lucruri intamplate cu mine in drumul cotit pana la Cotul Donului, dansul a zis: ”Eu cred, domnule ?oimaru, ca aceasta ravna a Dvs., incununata cu succes, si posibilitatea care mi-a fost mie oferita, sa fac acest film, ca nu mie mi-a trecut prin minte, se datoreaza unui semn ceresc… Unul, macar, dintre cei mor?i, acolo, la Cotul Donului, i?i are moa?tele de sfant in acel pamant ?i, Acela lucreaza din Cer: m-a luminat pe mine sa fac filmul, ?i pe ?oimaru l-a trimis la Cotul Donului in acest an al tristei aniversari… De aceea trebuie de gasit locul printre mormintele comune, de gasit moa?tele acelui martir, acelui sfant roman, care zace in Stepa Donului”…
                                                                                                                * * *
Despre acest loc, cel mai blestemat din intreaga istorie a romanilor, Cotul Donului, despre batalia care a avut loc acolo la sfar?itul anului 1942 – inceputul lui 1943, s-a vorbit ?i s-a scris mult, dar nu destul de mult... Nici noi in aceasta lucrare nu vrem sa acoperim aceste goluri imaginare din istoriografia ?i din publicistica romaneasca. Nici nu putem face acest lucru, din simplul motiv ca nu avem poten?ialul financiar respectiv, nici for?ele ?i mijloacele necesare. Mai bine zis, ele exista undeva dar nu sunt ?i nici nu se dore?te sa fie folosite de cei care le gestioneaza ineficient, sau le gestioneaza in cu totul alte scopuri, departe de interesul majorita?ii popula?iei ?i al istoriei noastre na?ionale.
O mica inchipuire despre ratingul acelor evenimente ?i no?iuni legate de ele, in limba romana, ne-o poate da site-ul de cautare Google. Bunaoara, no?iunea de: ”Batalia de la Stalingrad” apare de 83 de mii de ori; cea de ”Batalia de la Cotul Donului” – de 28 de mii de ori; iar cea de ”Cotul Donului” – de 41 de mii de ori! Nici mult, nici prea pu?in...
Iata cum descrie no?iunea de ”Batalia de la Cotul Donului” Enciclopedia bataliilor din istoria romanilor (Editura Meronia, 2011), o lucrare deosebit de utila, coordonata de George Marcu ?i prefa?ata de ilustrul istoric Florin Constantiniu: ”...Actiuni militare de amploare, in cadrul bataliei de la Stalingrad, desfasurate de trupele romane, alaturi de cele germane, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Obiectivul ofensivei germane lansata in Rusia Meridionala a urmarit atingerea fluviului Volga pentru oprirea aprovizionarii trupelor sovietice si ocuparea regiunii petrolifere din Caucaz. In aceasta actiune, fortelor romane le revine sarcina de a prelua un sector de front in lungime de 110 km pe bratul de nord al Donului, la vest de Stalingrad. Armata 3 romana, comandata de generalul Petre Dumitrescu, se confrunta cu existenta a trei capete de pod inamice, puternic intarite de trupele sovietice, numeric superioare si foarte bine dotate cu piese de artilerie si blindate. La 19 nov. 1942, trupele sovietice ataca in forta. Superioritatea acestora, dublata de lipsa sprijinului german, conduce la spargerea frontului roman, culminand cu incercuirea a trei divizii. Succesul inregistrat in prima zi de lupte este consolidat prin spargerea frontului roman in mai multe locuri. In fata pericolului de distrugere a fortelor, comanda¬mentul roman face demersuri pe langa cel german pentru inceperea rapida a retragerii, solicitare respinsa de Hitler, preocupat de mentinerea pozitiilor romane in sustinerea propriului efort de la Stalingrad. In ciuda ordinelor primite, comandantii trupelor romane, incercuite deja, decid retragerea pe directia sud-vest. Demersul nu reuseste decat partial, o mica parte a trupelor strapungand incercuirea. Restul fortelor capituleaza, rand pe rand, pana la 24 nov. 1942”.
...S-ar parea ca mai scurt, mai clar ?i mai cuprinzator nici ca se poate!... Ba se poate, cel pu?in la capitolul cuprinzator! M-am convins de acest lucru nu doar din lecturile zecilor de car?i ?i articole, care cuprind ?i tema data, a sutelor de informa?ii pe care le-am adunat, navigand zilnic in apele fara de margini ale celui mai tanar, al cincilea la numar, ocean, Oceanul NET! Dar mai cuprinzator se poate pentru ca, din toate punctele de vedere, batalia de la Stalingrad, cu toate componentele ei, a fost cea mai sangeroasa, cu cele mai multe pierderi: a durat 199 de zile, pierderile in randurile militarilor Axei fiind de circa 850 mii de oameni... Cand am vorbit cu unii, foarte pu?inii, care au mai ramas in via?a, participan?i in acea batalie, am in?eles ca toate manualele, monografiile (care nu-s prea multe...), tot Oceanul NET cu toate marile ?i golfurile sale, n-au cuprins in intregime laturile acestei istorii. Vorbind cu participan?i la acea batalie, mergand pe urmele lor de doua ori pana la Cotul Donului, m-a cuprins o frica de stupiditatea situa?iei in care se afla combatantii, inca vii, la respectiva opera?ie, m-a cople?it o mila de poporul din care fac ?i eu parte, de nu mai ?tiu care-i perspectiva lui... Sa parcurgi circa doua mii de kilometri din capitala celui de al doilea stat romanesc pana la acel loc de trista amintire in istoria noastra, sa calci pe oasele a mai bine de 600 de mii de osta?i romani ingropa?i pe intinsurile Estului, de la Odesa pana la Stary Krim (Crimeea), Krymsk (Caucazul de Nord) ?i Cotul Donului de langa Volga, ?i sa nu gase?ti nici un cimitir de onoare, in memoria celor trimi?i de Statul Roman la moarte, aproape sigura, pentru dezrobirea teritoriilor romane?ti, Basarabia ?i Nordul Bucovinei, pentru a readuce cre?tinismul in Rusia bol?evica... Ce ganduri ar mai putea sa-?i vina inafara de un pesimism total cu privire la prezentul, dar, posibil, si la perspectivele acestui popor? Cautarile urmelor a sute de mii de romani cazuti la datorie, urme practic disparute, ca rezultat, in primul rand, al neglijentei si uituceniei Statului Roman modern, m-au pus pe ganduri daca mai exista romani in fruntea Statului Roman, suspectand de nu se vrea cumva sa dispara doritorii din randul romanilor, ramasi la vatra, de a-si mai apara, in caz de necesitate, Tara si Neamul…

- See more at: http://vicovia.ro/carti/cotul-donului-1942-detail#sthash.R9ZEx43H.dpuf