Cantece pentru copii

Descriere

Cele 12 piese usoare opus 65 ale lui Prokofiev, destinate unui pianist de nivel mediu, conserva caracteristicile stilului jucaus dar imprevizibil al marelui compozitor rus.
Piesele reprezinta un exercitiu util pentru interpretarea concertistica si constituie, de asemenea, o resursa foarte importanta pentru participarea la recitaluri, fiind deopotriva foarte melodioase si bogate in provocari tehnice.
Nutrim speranta ca albumul de fata, reprezentativ pentru intelegerea intregii opere a lui Prokofiev, va trezi interesul pentru lucrari mai ample ale sale.


Prokofiev Serghei, compozitor rus (Sonţovka, Ucraina, 1891 — Nikolina Gora, Iângă Moscova, 1953). invăţand de la mama lui, care era pianistă, primele noţiuni muzicale, Prokofiev a arătat aptitudini uimitor de timpurii pentru compoziţie: la cinci ani, scria primele măsuri dintr-un Galop indian pentru pian, la nouă-zece ani, mici scene lirice, Uriaşul şi Pe insulele pustii. Un student al Conservatorului din Moscova, Iuri Pomeranţev, apoi tânărul compozitor Glier, i-au predat bazele armoniei, încercările lui componistice sunt încurajate de Serghei Taneiev.
In 1904, intră la Conservatorul din Sankt-Petersburg; aici este elevul lui Liadov, la armonie, al lui Winckler, apoi al Esipovei, la pian, al lui Vitol la compoziţie, al lui Rimski-Korsakov la orchestraţie şi al lui Şrepin la dirijat de orchestră. Se impune repede ca pianist, impresionând sau şocând publicul prin forţa şi tehnica lui. Avea de-abia 20 de ani atună cănd editorul Jurgenson i-a publicat cele dintâi lucrări: prima sonată pentru pian, care poartă încă influenţa lui Schumann, Reger şi Rachmaninov, Patru studii şi Optpiese pentru pian.
In 1914 se prezintă cu succes la Concursul de pian „Rubinstein", iar la proba cu orchestră cântă propriul său Concert nr. 1 pentru pian. In această lucrare (1911-1912), ca şi in Sonata nr. 2 pentru pian, stilul lui se conturează mai clar: atracţie pentru carura ritmică şi vigoarea atacurilor, pentru armoniile aspre şi imprevizibile şi contrastul între această forţă manifestă şi un lirism elegiac, uneori dureros, care are provenienţa în vâna melodică populară.