Marile familii Vol.2
Descriere
• Autor distins cu Premiul Goncourt pentru literatura
Clanul La Monnerie si clanul Schoudler... Cei mai de seama reprezentanti ai aristocratiei si ai marii burghezii economico-financiare sunt prinsi in trama alerta si vie a unuia dintre cele mai cunoscute romane ale veacului trecut, rasplatit cu premiul Goncourt in 1948. Moartea faimosului poet Jean de La Monnerie, membru al Academiei Franceze, il va bucura nespus pe Lucien Maublanc, fratele vitreg al acestuia, barbat bogat si impotent, fostul sot al actualei baroane Schoudler. Eliberarea fotoliului de la Academie va aduce mari sperante in sufletul profesorului Lartois, celebrul doctor al bogatasilor acelor vremuri, care va face tot ce ii sta in puteri sa fie ales in locul poetului; acest medic obsedat de femei, care nu se da in laturi sa isi violeze pacientele celebre sau cunostintele ocazionale pe bancheta din spate a masinii este totusi capabil sa vina la spital, la ceas tarziu de noapte, pentru a veghea la capataiul unui copil sarman, care tragea sa moara.
Fragment din cartea “Marile familii Vol.2” de Maurice Druon: “In timp ce Lulu Maublanc, inconstient de ridicol, isi preumbla vestea apropiatei paternitati printre toti celibatarii batrani si stalpii de cafenele din capitala, atentia femeilor si a tinerilor se indrepta catre victima lui indirecta, Jacqueline Schoudler. In urma doliului ei, Jacqueline capatase o neprevazuta importanta in Paris. Fara ostentatie, cu o sinceritate care deruta o societate avida de sentimente simple, ba chiar de sentimente pur si simplu, ea ridicase durerea la un soi de apogeu, la un paroxism admirat. Era „marea durere a anului". Nu era vazuta in societate, dar la putine reuniuni nu se vorbea despre ea. - Cum se mai simte micuta Schoudler? ... Aveti vesti? Nefericita, e inspaimantator! - Jacqueline a noastra poarta in sine o suferinta de om oropsit, spusese Ines Sandoval, poeta, care se credea chemata sa o egaleze pe contesa de Noailles. Jacqueline evitase la limita o congestie cerebrala. Ramasese la pat doua luni de zile. S-a crezut ca i se va putea accelera convalescenta daca va fi internata intr-o casa de sanatate. Dar dupa patru zile fugise de acolo, clatinandu-se, de teama sa nu innebuneasca. Traversarea Parisului in tramvai va ramane o farama din cosmarul ei. Hotelul din strada Messine ii evoca prea multe amintiri - si fericite, si oribile. Asa ca Jacqueline pleca pentru o perioada la mama ei, in strada Lubeck. Si atunci, in jurul acestei tinere femei, careia slabiciunea ei extrema ii conferea o gratie putin inspaimantatoare si care, asezata intr-un colt langa semineu, fixand flacarile ore in sir, fara a-si vedea interlocutorul, incepura sa se invarta, sa se incruciseze, sa se agite ca niste fuste fosnitoare, sa se napusteasca toate cate se hranesc din durerea celuilalt si pretind a-l consola etaiandu-si, de fapt, propria durere. Vaduvele tinere si batrane isi aflasera noua regina; lor li se alaturara mamele stoice, care isi pierdusera un fiu in razboi. Mauglaive, d'Huisnes, La Monnerie, Dirouville, cele saisprezece ramuri ale familiei se unira laolalta pentru a forma o garda lugubra.”
