Compozitii pe dictafon

Compozitii pe dictafon

Descriere

Melania Cincea e dintre putinii ziaristi de azi pentru care valorile conteaza. Nu conjuncturile, nu partidele, nu oamenii politici, asa de schimbatori de la o zi la alta, ci valorile, care asigura pentru ziaristi, ca si pentru noi toti, Polul Nord, reperele majore. Azi, cand cotidianul presei noastre inregimentate ti se infatiseaza ca dupa un dezastru major, sa regasesti cate un om ca ea, cu credinta intacta, pare greu de crezut.   Dar, ca la orice profesionist adevarat, din interviurile reunite in acest volum lipsesc accentele militante, asa de suparatoare chiar la ziaristii ce-ti inspira incredere. Percepi imediat ca omul ce intreaba in acest volum e cu desavarsire onest si deloc indiferent la marile si preocupantele teme ale zilei. Ce sa mai spui apoi despre interlocutorii ei? Toti unul si unul, alesi anume sa-ti stea alaturi in orele fericite ale lecturii. - Vasile Popovici   Am stiut ca din textele in dialog publicate de Melania Cincea va iesi o carte de interviuri; deocamdata, una - dar aproape ca as fi in stare sa pariez fara vreo emotie ca e probabil sa mai fie si altele in viitor, din aceeasi specie publicistica (foarte  dificila, spectaculoasa si provocatoare).   Ca sa fiu sincer pana la capat: am stiut ca asa va fi inca de la primele interviuri sub semnatura distinsei doamne, pe care le-am citit cu mare incantare. Sau, ca sa nu fiu asa de categoric, mai ales fiindca este vorba despre ceva ce are legatura cu formele posibile ale unui viitor: am sperat foarte tare ca asa va fi, pentru ca asa era firesc si drept sa fie. Pentru ca asa trebuia sa fie!   Caci, simplu si direct spus: interviurile Melaniei Cincea au cam tot ce le trebuie ca sa migreze, cu necesitate si grafie, dintr-o publicatie sau alta intr-o carte. Ele au nerv, au consistenta, au poveste, au rigoare, au eleganta. Au, da, sarm. Si chiar mai mult decat atat: au duh. In alte cuvinte: sunt in asa fel gandite si realizate incat sa aiba viata lunga in ele. - Cristian Patrasconiu    Am inclus in acest volum o selectie de interviuri dintre cele pe care le-am realizat in ultimii patru ani si pe care le-am publicat in Timpolis si in Puterea a Cincea.   Am selectat insa doar dialogurile pe teme de cultura si educatie. Multe dintre ele sunt interviuri frumoase, calde, (si asta, doar din meritul interlocutorilor  mei - scriitori, actori, regizori, pictori, artisti plastici, filosofi, jurnalisti), care nu incarca negativ cititorul si care, in plus, au teme inalterabile. Tocmai de aceea le-am dorit salvate de Ia efemeritatea la care le condamna publicarea in presa si le-am dorit "prinse" intr-o carte. - Melania Cincea

Pe aceeași temă

Corneliu Gheorghiu

Alecu Ivan Ghilia

S. Prokofiev

Muzio Clementi

Joplin,Scott Joplin

Melania Cincea