D de la datornic

D de la datornic

Autor
Editura
An publicare
2010
Nr. Pagini
255
ISBN
9738251905

Descriere

Se numea John Daggett, dar asta am aflat abia mai tarziu, caci in ziua in care a intrat pentru prima data in biroul meu s-a prezentat sub un alt nume. Inca de atunci am simtit ca era ceva in neregula, insa nu puteam sa-mi dau seama despre ce era vorba. Ceea ce imi cerea sa fac parea destul de simplu, dar apoi nenorocitul a incercat sa-mi dea teapa cu plata. Cand esti pe cont propriu, cand nu-ti permiti sa treci cu vederea astfel de lucruri. Zvonul se raspandeste repede si pana sa iti dai seama toata lumea considera ca poti fi fraierit. I-am luat urma ca sa-mi recuperez banii si, dintr-una intr-alta, m-am trezit prinsa intr-o serie de intamplari dupa care inca incerc sa-mi revin. - Sue Grafton - D de la datornic

Clientul a angajat-o pe Kinsey Millhone pentru o misiune usoara - trebuia doar sa ii inmaneze un cec de douazeci si cinci de mii de dolari unui pusti de cincisprezece ani. Putin neobisnuit, putin prea usor, dar Kinsey a acceptat la randul ei, ca plata, un cec de la Alvin Limardo. Un cec care se dovedi fals, de la un barbat care se prezentase sub un nume fals. In realitate se numea John Daggett, un betiv inrait, cu un cazier gros cat o carte de telefon si cu o reputatie pentru afacerile necurate. Dar nu era doar un om plin de datorii. Cand Kinsey l-a revazut, nu mai era decat un cadavru - o moarte care i-a bucurat pe destui. Dar cum obligi un mort sa iti achite ceea ce iti datoreaza?

Pe aceeași temă

Sue Grafton

Greta Cencetti,Emanuela Carletti

Greta Cencetti,Emanuela Carletti

Greta Cencetti,Emanuela Carletti

D.w. Winnicott,Donald W. Winnicott

Timothy Ferriss

Sue Grafton