Jurnal de razboi (vol. II). 1917–1918

Descriere

Editie ingrijita si prefata de Lucian Boia   Refuz sa ma las infranta sau sa ma simt infranta pana nu mi s-a smuls si ultima farama de speranta. Oamenii nostri politici inca nu sunt pregatiti sa se sacrifice pentru cauza comuna. Sunt zile cand marsavia omeneasca in general, si a guvernelor si administratiilor in particular, ma izbeste cu o putere coplesitoare si imi da impresia ca toate eforturile noastre sunt in van. O, Doamne, de-as fi barbat, cu drepturile unui barbat si cu spiritul de barbat pe care il am in trupul meu de femeie! I-as inflacara, i-as indemna la o rezistenta disperata, glorioasa, orice-ar fi! Daca va fi sa murim, macar sa stie ca nu murim ca niste neghiobi orbi! Nu cred ca si-a mai ridicat vreodata o regina glasul ca sa spuna adevaruri atat de cumplite si de fatise, care nu se pot spune decat atunci cand privesti moartea in fata si ai de gand sa-i tii piept eroic, fara sa clipesti si fara sa te sinchisesti de tortura inceata a agoniei. - Autoarea   Partea a doua a jurnalului reginei Maria este cea mai incarcata cu desfasurari dramatice. Situatia e atat de nesigura si de schimbatoare, incat momentele alternative de bucurie si de disperare se tin lant, punand nervii si judecata tuturor la grea incercare. Romania se simte tradata: de rusi, in primul rand, dar si de partenerii occidentali, care par sa nu inteleaga situatia disperata in care a ajuns, fara sa aiba vreo vina. Romanii nu mai au de ales decat intre un sfarsit eroic si o pace injositoare. Carmuitorii tarii aleg pacea, in cele din urma. Cu alte cuvinte, capitularea. In ciuda apelurilor reginei la rezistenta. Jocurile erau facute. Probabil ca pana la urma a fost mai bine asa: o decizie rationala, care a salvat pe moment ce se mai putea salva, si nu una eroica, extrem de riscanta. Dar trebuia sa apere cineva nu numai interesele imediate ale tarii, ci si onoarea romaneasca. A facut-o, cu nestavilita pasiune, regina Maria. - Lucian Boia