Uneori trebuie sa fii prost pentru a fi destept
Descriere
Am scris undeva ca Iulian Fruntasu parea pregatit de o autentica reinventare. Iata ca autorul paseste, intr-adevar, dincolo de granitele care i-au consolidat deja pozitia - ermetismul anarhist, imagismul bizantin, fantasmagoria savanta, alegorismul sentimental sau, pe scurt, eclectismul sau clasicizant - reconvertind toate aceste calitati lirice inspre mecanismele si dinamica prozei scurte. Prin indraznete deteritorializari etice, geopolitice si estetice cauta aceste povestiri sa retraseze limitele decentei umane. Insa nu brutalismul discursivizarii narative ar trebui sa le acapareze cititorilor atentia, ci, dimpotriva, subtilitatea ideologica cu care autorul critica, in fapt, atitudinile vociferate. Miza e una cu intentii teroriste, fiindca Iulian Fruntasu stie ca mai important si mai eficient e sa alterezi felul in care gandesti si mai putin ceea ce gandesti. Si nu ai cum sa produci aceasta schimbare decat din interior, printr-un soi de caricaturizare transparenta a heteroglosiei. Absurdul si ridicolul ies la iveala, iar mizeria si balciul conditiei umane iti vor vorbi in mod neconditionat. - Alex Ciorogar, revista Echinox.