Dreptul mediului si al climei. Volumul I. Partea generala

Dreptul mediului si al climei. Volumul I. Partea generala

Autor
An publicare
2022
Nr. Pagini
604
ISBN
9786063910067
Categorii

Descriere

Intemeiat oficial in urma cu cinci decenii prin actele fondatoare, in frunte cu Declaratia de principii, ale primei conferinte a ONU privind mediul (uman) de la Stockholm din iunie 1972, dreptul mediului a cunoscut o ascensiune rapida, reusind sa se impuna ca o noua ramura de drept - national, regional (unional-european) si international - si inedita disciplina stiintifica.

Cu o arhitectura proprie, tot mai complex si in plina ascensiune, dreptul mediului este pe cale de a revolutiona concepte, notiuni si principii majore ale teoriei juridice si inglobeaza ca domenii reprezentative dreptul biodiversitatii, dreptul prevenirii si combaterii poluarii si dreptul climei.

Acesta din urma, prin transformarile fundamentale pe care le implica schimbarea climatica si tranzitia ecologica, se constituie in vectorul juridic al marii schimbari civilizationale in curs si, totodata, ca parte inseparabila a dreptului viitorului.

Continuand contributiile fondatoare ale autorului la dezvoltarea disciplinei in tara noastra, partea generala a Dreptului mediului si al climei ne ofera o viziune inovatoare asupra notiunilor, conceptelor si institutiilor juridice generale ale materiei, intr-o expunere sistemica, urmand ca in partea speciala sa fie prezentate regimurile juridice aferente dreptului naturii, dreptului poluarii si degradarii mediului, dreptului resurselor naturale, dreptul mediului urban, rural si cultural si dreptului climei.

Prin viziunea promovata, aportul teoretic si dialogul de idei pe care il genereaza, lucrarea se inscrie ca o realizare de exceptie a doctrinei romanesti de profil, cu puternice rezonante internationale. - Prof. univ. dr. Mircea Dutu este directorul Institutului de Cercetari Juridice "Acad. Andrei Radulescu" al Academiei Romane si presedintele Universitatii Ecologice din Bucuresti

Pe aceeași temă

Mircea Dutu