Codul muncii. Legea dialogului social și legislație conexă
Descriere
Editia de fata cuprinde Codul muncii (Legea nr. 53/2003), Legea dialogului social (Legea nr. 62/2011), precum si o serie de acte normative frecvent utilizate de specialistii dreptului muncii.
In volumul Codul muncii. Legea dialogului social si legislatie conexa au fost facute note de trimitere catre legislatia conexa, iar cele doua acte normative principale - Codul muncii si Legea dialogului social - sunt insotite, fiecare, de cate un index alfabetic. De asemenea, sunt indicate, in extras, deciziile Curtii Constitutionale, precum si deciziile pronuntate in solutionarea recursurilor in interesul legii si hotararile prealabile ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie. In plus, sunt redate extrase din hotarari relevante ale Curtii de Justitie a Uniunii Europene in materie. Aceasta editie cuprinde recentele modificari si completari ale Codului muncii prin Legea nr. 283/2022 (M. Of. nr. 1013 din 19 octombrie 2022), privind, de exemplu, informarea salariatilor, introducerea dreptului la concediul de ingrijitor si la concediul paternal, precum si a posibilitatii absentarii de la locul de munca in situatii neprevazute.
Editie ingrijita si adnotata de Marius Eftimie.