Elizabeth Finch - Paperback brosat - Julian Barnes - Nemira

Descriere

Acest roman fascinant graviteaza in jurul stoicei si exigentei Elizabeth Finch, lector universitar, un personaj cu adevarat memorabil. Neil, naratorul, se inscrie la cursul ei de cultura si civilizatie pentru adulti de toate varstele si este captivat de personalitatea acesteia.   Un roman provocator si experimental, care se concentreaza pe necesitatea de a reexamina si de a reevalua constant ceea ce credem ca stim despre istorie, dar si despre dragoste sau prietenie. Cursul ei schimba felul in care vedem lumea.   In Elizabeth Finch, vom regasi tot ceea ce pretuim la Barnes: atentia sa pentru formele neortodoxe ale iubirii dintre doi oameni, un viraj convingator catre non-fictiune, impactul istoriei si, in special, al biografiei, ca hrana si ghid in vietile noastre actuale.   O explorare lirica, atenta si captivanta a iubirii, a durerii si a miturilor colective ale istoriei. - Booklist   Elizabet Finch e compusa din doua treimi fictiune si o treime non-fictiune. Partea literara are drept protagonista o femeie care nu e doar inteligenta, ci de-a dreptul inteleapta, un lector universitar care preda cursuri adultilor si care are un impact deosebit asupra vietii naratorului, dar si asupra modului sau de a gandi. Partea de non-fictiune se concentreaza asupra lui Iulian Apostatul, cel din urma imparat roman pagan, dupa uciderea caruia crestinismul a ramas triumfator vreme de vreo cincisprezece secole. [...] Elizabeth Finch este o femeie care nu apartine vremurilor sale, un personaj in afara timpului, care scruteaza cu atentie realitatea, care vede lucrurile mai clar decat studentii sai. - Julian Barnes

Traducere din limba engleza de Radu Paraschivescu.
 
Fragment din cartea "Elizabeth Finch" de Julian Barnes:

"Chiar si aceasta poezie a ramas nepublicata multi ani. Dar indicatia era clara: lasati-ma, nu-mi deranjati cenusa. Si Elizabeth Finch? Ma indoiesc ca a avut vanitatea de-a presupune ca avea cineva "sa caute sa afle cine-a fost". Elizabeth Rachel Jane Finch, scria in certificatul de nastere; data, parinti, numele si semnatura ofiterului de stare civila. Fara certificat de casatorie, chit ca asta nu excludea varianta unei "nunti mexicane" sub un nume de imprumut (probabilitate: zero). Certificat de deces, da. Testament, da: cateva mosteniri mici, donatii caritabile, o indicatie potrivit careia urma sa-i primesc cartile si hartiile; restul ii revenea lui Christopher. Daca o s-o cautati pe Google, o sa gasiti un link spre site-ul unui ziar care ofera o relatare partinitoare a Umilirii. Nu cred ca sunt foarte potrivit ca temperament pentru o asemenea misiune.
L-am intrebat pe Christopher despre parintii lor. Tatal se ocupase cu comertul de blanuri; era un barbat pe cat de devotat, pe atat de profund anxios, care izbutea sa se convinga foarte rar ca viata comoda din suburbii pe care o castigase pentru familia lui ar putea sa fie de durata. In aceasta privinta, teama lui a fost justificata: a murit la cincizeci si cinci de ani din cauza unei insuficiente cardiace congestive. Mama lor s-a prefacut ca nu se intamplase nimic sau, daca totusi se intamplase, era doar un inconvenient trecator, ca guta. Elizabeth a avut grija de el pana a murit. A stat cu el ore intregi, fara sa vorbeasca, doar asteptand sa deschida ochii si sa zambeasca; atunci ii intorcea zambetul. Doar de asta era nevoie - asa cum stiau amandoi.
- Si pe urma?
- Pe urma, mama a ramas in casa. Isi facea parul in fiecare saptamana, ii supraveghea pe menajera si pe gradinar - desi poate ca "supraveghea" e o exagerare-, se ducea la ceainarie, juca bridge, lua parte la intalnirile grupului din cartier care strangea fonduri pentru lupta impotriva cancerului. Desi cred ca nici strangerea de fonduri nu era punctul ei forte. Nu ca tata ar fi avut cancer.
- Si Elizabeth?
- Venea in vizita cam o data la sase saptamani. Doar din sentimentul datoriei. Nu cred ca a existat vreo urma de compasiune acolo. Sau de interes. De nicio parte. Mama putea sa fie... cufundata in ganduri. Iar Elizabeth putea sa fie... cusurgioaica - asta e cuvantul? Am ras. O stiam prea bine.
- Si se arata cusurgioaica fata de maica-sa. Nu jenata, n-ar fi adevarat. Dar cu un fel de mefienta ca maica-sa chiar era maica-sa, daca pricepi ce vreau sa spun.
- Un sentiment pe care nu-l impartaseai?
- Ma rog, eu sunt un om simplu. Iau lumea asa cum e si incerc sa judec cat pot de putin. Si in fond, baiatul mamei ramane baiatul mamei, nu?"