Friends, iubiri și marele lucru teribil - Paperback brosat - Matthew Perry - Nemira

Friends, iubiri și marele lucru teribil - Paperback brosat - Matthew Perry - Nemira

Descriere

Un memoir autentic, scris cu un curaj uimitor. Matthew Perry ne deschide larg usile vietii lui, vorbind onest despre dependenta, boala si singuratatea lui paralizanta. Aceasta carte este insa plina de speranta. Daca vreti sa aflati cine este Matthew Perry, stati departe de zvonuri si cititi acest memoir. - Marta Kauffman, cocreator al serialului Friends   Indragitul star din Friends ne conduce in culisele acestui serial de succes si povesteste despre lupta cu dependenta in stilul sau inconfundabil, amuzant si ingenuu, prin acest memoir plin de speranta.   "Buna, ma numesc Matthew, desi e posibil sa ma stii dupa alt nume. Prietenii imi spun Matty. Si ar cam trebui sa fiu mort."   Asa incepe povestea captivanta a celebrului actor Matthew Perry, care ne poarta in calatoria lui, pornind de la ambitia din copilarie de a deveni faimos si ajungand pana la dependenta si recuperare. Inainte de vizitele frecvente la spital si perioadele petrecute la dezintoxicare, a existat Matthew, copilul de cinci ani, care calatorea de la Montreal la Los Angeles, vizitandu-si parintii divortati. In acest memoir, facem cunostinta si cu Matthew, adolescentul de paisprezece ani, care a fost vedeta nationala a tenisului canadian, dar si cu Matthew, tanarul de douazeci si patru de ani, care a pus mana pe un rol foarte ravnit de multi actori, in episodul-pilot din serialul despre care vorbea toata lumea si care, la vremea respectiva, se numea Friends Like Us, si multe altele.   Intr-o relatare extraordinara, pe care numai el o putea face in stilul sau sincer, hilar si extrem de familiar, Matthew Perry dezvaluie mai multe despre familia destramata, care l-a crescut (si, de asemenea, care l-a si lasat sa se descurce singur), despre dorinta de validare, care l-a condus spre faima, dar si despre golul interior, care nu a putut fi umplut nici macar de cele mai mari visuri devenite realitate.   Actorul vorbeste despre linistea pe care a simtit-o in momentele de luciditate, despre experientele traite alaturi de colegii din Friends, dar si despre alte vedete pe care le-a intalnit pe parcurs. Franc, constient de sine si cu umorul sau caracteristic, Perry isi descrie lupta de o viata cu adictia si tot ceea ce a alimentat-o de-a lungul anilor. Friends, iubiri si marele lucru teribil este un memoir de neuitat, deopotriva intim si revelator, precum si o mana intinsa oricui se lupta cu probleme asemanatoare.   Visceral de onesta, emotionanta, amuzanta, aceasta este cartea pe care fanii o asteptau...
Traducere din limba engleza de Ruxandra Toma.
  Fragment din cartea "Friends, iubiri si marele lucru teribil" de Matthew Perry

"In realitate, William Richert nu voia sa turneze filmul intr-o duba.
Richert ma urmarise in timp ce le amuzam pe fete atunci, la cafenea, si vazuse suficient din The Matthew Perry Show ca sa-si doreasca sa ma distribuie in filmul facut dupa propriul roman, O noapte din viata lui Jimmy Reardon. Actiunea romanului si, implicit, a filmului se desfasoara la Chicago, la inceputul anilor '60. Reardon este un adolescent obligat de parinti sa urmeze facultatea de studii economice, desi el nu-si doreste decat sa faca rost de suficienti bani ca sa-si cumpere un bilet de avion si sa se duca in Hawaii, unde locuieste iubita lui. Eu urma sa-l joc pe prietenul lui cel mai bun, Fred Roberts, care, exact ca Ed din Charles in Charge, provenea dintr-o familie instarita, era cam snob si suferea de virginitate cronica. (Asta chiar ca mi se potrivea.) Mi-am luat din nou infatisarea aia de pusti de bani gata, fiindca Fred trebuia sa poarte o sapca cenusie, din fetru, camasa alba, cravata si geaca din piele... A, da, plus manusi negre, din piele. In film, Reardon se culca cu prietena mea, dar nu ma supar, pentru ca era un privilegiu sa fii inselat cu tipul care interpreta personajul respectiv.
Lista talentelor care si-au depasit epoca este prea lunga pentru a fi prezentata aici in detaliu - ajunge sa spun doar ca aproape de varful ei ar trebui sa se afle partenerul meu din filmul O noapte din viata lui Jimmy Reardon, River Phoenix. Filmul asta a reprezentat primul meu contract serios si sunt sigur ca ar fi fost o poveste mult mai interesanta, daca ar fi avut parte si de succes, dar cel mai mult conteaza ca am invatat cum se face un film si l-am cunoscut pe River - intruparea frumusetii din toate punctele de vedere. Parca avea un nimb in jurul capului, dar te facea sa te simti atat de bine, atat de in largul tau, ca n-aveai cum sa fii invidios pe el. Tocmai aparuse Stand by Me (Prietenie) - film in care el a fost de-a dreptul extraordinar iar cand intrai cu el undeva, carisma lui umplea incaperea si tu deveneai instantaneu doar o parte din decor."

Pe aceeași temă