Creierul deprimat - Paperback brosat - Anders Hansen - Publica
Descriere
Creierul deprimat. De ce ne simtim atat de rau cand o ducem atat de bine? E usor sa credem ca ceva nu e in regula cu creierul nostru cand ne simtim rau psihic, insa anxietatea si depresia sunt stari naturale si reminiscente ale unor vremuri stravechi, in care riscam sa murim din cauza foametei si a infectiilor. Nu suntem construiti pentru a fi veseli si fericiti tot timpul - daca ar fi fost asa, atunci stramosii nostri n-ar fi supravietuit prea mult. In aceasta carte, Anders Hansen clarifica de ce ne simtim atat de rau cand o ducem atat de bine. Ne arata cum functioneaza diferitele noastre stari, insuflandu-ne in acelasi timp speranta ca ne putem simti bine in febrila societate digitalizata de astazi. Pentru a reusi trebuie sa avem mai multa grija de creierul nostru - si de corpul nostru - si, poate, sa incetam sa mai alergam in permanenta dupa fericire. Aceasta carte este despre motivul pentru care multi dintre noi ne simtim rau, chiar daca o ducem atat de bine. Ea dezbate formele mai usoare de depresie si de anxietate, nu tulburarea bipolara sau schizofrenia. Exista doua motive pentru acest fapt. Primul este acela ca ele sunt prea complexe pentru a fi tratate in una si aceeasi carte de popularizare a stiintei. La baza celui de-al doilea motiv sta faptul ca in societatea noastra sunt in crestere nu schizofrenia sau formele severe de tulburare bipolara, ci formele mai usoare de boala psihica. Acesta este motivul pentru care rationamentul pe care il evidentiez aici nu include acele boli. Voi prezenta o abordare biologica a modului in care ne simtim, abordare despre care stiu, din propria experienta, ca poate ajuta multe persoane. Pentru tine, cel care citesti aceste randuri si nu te simti bine: cere ajutor, pentru ca poti primi ajutor. Si pentru tine, cel care iei medicamente pentru o afectiune psihica: consulta-te intotdeauna cu medicul tau in privinta tratamentului care ti se potriveste. - Anders Hansen Anders Hansen este cel mai cunoscut si mai apreciat formator public suedez. Folosindu-se de un discurs cat se poate de limpede si de direct, in care nu se da niciodata in laturi de la intrebari dificile, el scrie despre evolutia creierului si explica motivele pentru care multi dintre noi ne simtim atat de rau. Sclipitoare, as zice. Si foarte informativa. - David Lagercrantz, jurnalist, autorul cartii Eu sunt Zlatan si al volumelor 4, 5 si 6 din seria Millenium Piata de carte este inundata de volume despre metode prin care ne putem imbunatati sanatatea mintala, de la meditatie si mindfulness pana la tratamente cu inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei. Dar creierul nu s-a dezvoltat pentru starea noastra de bine, ci mai degraba pentru supravietuire si reproducere. Starile de stres, tulburarile anxioase, tulburarile obsesiv-compulsive si chiar diagnosticele din spectrul autist au beneficii evolutionare. Psihiatrul Anders Hansen a inteles acest lucru si ne impartaseste gandurile sale intr-o noua carte, ingenioasa si bine scrisa: Creierul deprimat. Este un must-read! - Hugo Lagercrantz, profesor emerit de pediatrie, Karolinska Institutet Dupa ce am citit aceasta carte ma simt mai bine fiindca acum putem intelege si invata sa ne controlam anxietatea. - Malou von Sivers, realizatoarea emisiunii Malou efter tio O mai buna cunoastere a creierului ne va pregati mai bine pentru a face fata adversitatilor vietii. Aceasta e convingerea lui Hansen. Si o impartasesc. - Erik Horstadius
Traducere din limba suedeza de Carmen Vioreanu.