Balada Capitanului Haag
Descriere
Enigma doamnei cu pelerina neagra, Dyane Clintwood, impotriva tuturor, Avant de mourir si Balada Capitanului Haag sunt cele patru povestiri care alcatuiesc acest volum de Leonida Neamtu, centrat pe figuri feminine misterioase si puternice, aflate in mijlocul unor naratiuni incarcate de suspans, actiune si intorsaturi neasteptate de situatie - o frumoasa doamna despre care se zvoneste ca ar avea o putere fizica iesita din comun, o actrita neinfricata din Vestul Salbatic, ce ajunge sa ii salveze pe cei doi barbati care o iubesc, o detectiva inteligenta care decsopera prea multe, o marchiza enigmatica si seducatoare care transforma vacanta comisarului Cornea intr-o aventura. Leonida Neamtu s-a nascut in 1934, la Soroca (azi, Republica Moldova). In 1940, odata cu ocuparea Basarabiei, familia se refugiaza in Maramures, locuind in Viseu, apoi in Sighet. Dupa studiile liceale, urmeaza cursurile Facultatii de Filologie a universitatii clujene. Debuteaza, in 1952, cu un volum de poezii, in Almanahul literar, revista coordonata de poetul A.E. Baconsky. Incepand cu anul 1964 incepe sa publice exclusiv romane. Devine redactor la Almanahul literar (care isi va schimba numele in Steaua) si membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. Se stinge din viata pe 25 octombrie 1991, la Cluj-Napoca, lasand in urma peste treizeci de volume publicate si cateva manuscrise. Leonida Neamtu este un scriitor care scapa oricarui tip de incadrare literara. A abordat genuri ca romanul SF sau de aventuri si a trecut, fireste, si prin cel politist, integrand insa, in toate, umorul negru, absurd si referintele culturale.