Va mai supravietui statul roman in anul 2089...? Eseu
Descriere
Asistam cu totii, unii cu manie, altii impasibili ori neputin-ciosi, cum este zgaltait din temelii statul nostru. Din deriva in deriva, se clatina, valurile trec peste el. Ne cam scufundam. Masuri diametral opuse, mereu schimbate, la scurt timp. Navigam in zigzag. Ce se decide azi, nu mai este valabil maine. Ce vrea azi un Guvern, nu mai vrea Guvernul urmator, nici macar cel de maine dimineata...
In Scrinut Negru, George Calinescu spunea: cum vrei sa construiesti ceva durabil pe un glob care se misca? Dar el se refe-rea la altceva.
Cum vrei sa navighezi daca matelotii tai nu au o pregatire temeinica? Un stat trebuie condus de o conducere formata de o elita a tarii, care sa provina dintr-o patura sociala temeinic scolita, bine pregatita, cu oameni de caracter care-si iubesc tara. Elita pe care a avut-o Romania Mare a fost lichidata in inchisori. Alta, care sa se formeze nu a fost lasata sa se ridice si sa preia conducerea. I s-a "dat la cap". Multi din cei buni au plecat. Nu numai cei patru milioane, capsunari, in cautare de un loc de munca ci si cadrele cu inalta calificare profesionala, din toate domeniile. In California, in birourile Microsoft auzi vorbindu-se romaneste. Nu exista pe glob vreo universitate in care sa nu fie profesori universitari romani. Nu este oras in Europa in care sa nu fie medici romani. Nu exista orchestra fara muzicanti romani de valoare. Toti au plecat... - [din Prefata]