Ritualurile secrete ale Francmasoneriei - Conform arhivelor Marelui Orient si ale Marii Loji a Frantei
Descriere
Ritualurile secrete ale Francmasoneriei. Conform arhivelor Marelui Orient si ale Marii Loji a Frantei
Ritualurile secrete ale Francmasoneriei prezinta in detaliu ritualurile masonice, dezvaluirea acestora constituind o raritate, avand in vedere ca in perioada lui Riviere aceste ritualuri erau tiparite exclusiv pentru uz intern si existau doar cateva exemplare a caror vanzare, circulatie sau imprumut in cercurile profane erau interzise. Intreaga documentare a autorului cartii se bazeaza in principal pe ritualurile care erau practicate in Marele Orient al Frantei si Marea Loja a Frantei. Un autor cu personalitate si uneori chiar ,,incomod", Riviere comenteaza ritualurile din punctul de vedere al aspectelor istorice, al doctrinei specifice si al derularii propriu-zise a psihodramelor respective. Riviere face referire la o serie impresionanta de autori care au produs lucrari masonice de seama in cultura franceza. Autorul arata o consideratie speciala fata de renumitul Oswald Wirth, important autor de literatura initiatica, in calitate de parinte al manualelor masonice si al conceptului de referinta denumit masonism. Riviere mentioneaza reverentios ca Wirth va fi studiat sistematic [...] valoarea spirituala a ritualurilor..., el facand dovada ca a inteles foarte bine [...] incompatibilitatea dintre spiritul antireligios [...] si practicarea ritualului masonic [...] si, ca atare, va fi incercat sa construiasca masoneriei un edificiu respectabil recomandand a se prezerva cu sfintenie ritualul initiatic traditional. Prin fina diatriba pe care o lanseaza la finalul lucrarii sale, autorul emite o judecata de valoare la adresa fenomenului masonic si, totodata, traseaza schita unui demers de redresare menit sa conduca la o mai adecvata conformare cu traditia initiatica autentica. Riviere isi fundamenteaza pledoaria finala pe cateva premise considerate a fi semnificative in raport cu preceptele traditionale esentiale, si anume: (i) puternica amprenta iudaica asupra ritualurilor si simbolisticii; (ii) contradictia dintre Arta regala si modul comun de gandire; (iii) tendinta totalitara a masoneriei in plan social; (iv) ateismul-materialist. Acest volum va prezinta o versiune complet revizuita, imbogatita cu o prefata si note de specialitate care ofera si o perspectiva actuala, contemporana, cititorul avand astfel ocazia de a extrage propriile sale idei si invataminte esentiale.