Portrete interioare
Descriere
Bine articulat pe aceasta raportare a sinelui la realitati exterioare, unele mult, mult mai importante ori mai dramatice decat cele personale (cazul personajului Lidia, de pilda, ori al bunicii insesi, de la momentul „cand au venit comunistii”, ori al ultimului iubit, pandit de pericolul mortii fiului sau, nu mai putin al prietenilor din Franta, loviti de moartea fiicei lor), romanul Cameliei Tamas pune in pagina si "chipul" tinutului natal (un Banat cu solide traditii culturale, dar nu lipsit de mai marunte sau mai mari evenimente tensionate), dar si al lumii din lung si lat (Parisul si Provence sunt privilegiate), cu suprapuneri temporale urmand cursul aducerilor aminte, cu noutati detaliate pe tema creatiei plastice a eroinei, cu o buna si revigoranta cunoastere / utilizare a idiomurilor definind varii personaje - altfel spus, un roman "viu", intr-o formula de real(istic)-fiction asteptata, indiferent de alte "mode" literare, de cititorul fidel literaturii-ca-oglinda a lumii. Cu atat mai mult cu cat happy-end-ul, in balans cu povestea de dragoste a parintilor eroinei, vine oarecum suprinzator, dar atunci cand se implineste timpul cuvenit „pentru fiecare lucru” si "topeste" temerile si indoielile pe fondul carora autoarea a tesut complicatul si, totodata, firescul personaj Iulia, contemporana noastra. - Ada D. Cruceanu