Harti ale emotiilor mele

Harti ale emotiilor mele

Editura
An publicare
2021
Nr. Pagini
48
ISBN
9786069071366

Descriere

O cartografiere a sperantei, a fricii, a dezgustului, a bucuriei, a furiei, a rusinii, a mirarii, a geloziei, a tristetii si a iubirii.   Sa ne imaginam cartografia launtrului nostru - inaltimea faptelor, suprafata valorilor, proportia emotiilor. Care sunt nuantele predominante si ce reveleaza despre noi insine harta reprezentata? Reusim sa ne intelegem ansamblul de simtaminte odata proiectat grafic? Ei bine, incercarea de a transpune abstractul personal in planul concret nu ar fi singulara. Un astfel de exercitiu creativ, care are ca miza cunoasterea sinelui, este pus in pagina de cartea Harti ale emotiilor mele, scrisa si ilustrata de Bimba Landmann.   Conceptul cartii este fundamentat pe corespondenta dintre emotie si perceptia noastra asupra totului inconjurator. Din acest punct de vedere, infatisarea lucrurilor se modifica in functie de traire, dezvaluindu-ne sau nu magia si frumusetea lor. Astfel, parametrii realitatii sunt valori intrinseci, in consonanta cu filtrul nostru receptor si cu pelicula emotionala derulata. Mesajul vizual este subsumat acestei premise si transpune lectorul intr-o peregrinare prin zece taramuri relevante pentru zece tipuri de emotie: speranta, frica, dezgustul, bucuria, furia, rusinea, mirarea, gelozia, tristetea si iubirea. Privind harta emotiilor, observam ca afectele sunt reprezentate ca denumiri generice, in timp ce toponimele nuanteaza trairea. Ipostaziate in tonuri de verde-albastrui, Taramurile Sperantei cuprind Drumul Care Vede Dincolo, Dealurile Viitorului sau Insula Dorintelor. Pe de alta parte, Taramurile Dezgustului enumera Muntii Duhorii, Padurea Capuselor sau Drumul Dispretului. Iar luminoasa Vale a Bucuriei aduce la un loc Varfurile Bunei Sperante, Fabrica Fericirii si Marea Sarbatorii.   Personajul principal este ghidul acestui periplu si totodata masca manifestarilor fiecarei stari afective. Calatoria sa nu dezvaluie numai instantele cromatice distincte, ci si tablourile care preced emotia, instantaneele trimitand la ipostaze din viata cotidiana. Din acest punct de vedere, intreaga existenta umana se coaguleaza ca o continua pendulare intre aceste taramuri, in functie de diverse elemente declansatoare. Cu toate acestea, nicio emotie nu este definitorie; cu exceptia iubirii, care le surclaseaza pe toate. In fond, nu intamplator este pozitionata la finalul unui drum parca initiatic. Pentru a ajunge la trairea si la intelegerea iubirii, individul trebuie sa cunoasca realitatea si din perspectiva celorlalte experiente. Iubind, acesta isi aproprie speranta, bucuria si mirarea si respinge totodata furia, dezgustul, tristetea sau gelozia.   Ermetica in aparenta, dar profund impregnata de note pedagogice, cartea Harti ale emotiilor mele, scrisa si ilustrata de Bimba Landmann, ofera cititorului instrumentarul necesar identificarii propriilor emotii si analizarii lor potrivit unor nuante sugerate. Aceasta cultiva si vocabularul necesar verbalizarii simtamintelor, aducandu-le din planul abstract in concretetea lamuririi. Iar lamurind, individul poate sa (se) inteleaga si sa (se) vindece.

Pe aceeași temă

Bimba Landmann