Dincolo de empatie
Descriere
În acest volum autorii se concentrează pe importanța relației în psihoterapie. Relațiile formează baza de zi cu zi a vieților noastre. Avem nevoie de contactul cu ceilalți, de sentimentele de respect și valorizare pe care le generează acesta și de împlinirea nevoilor relaționale pe care o obținem prin intermediul său. Pe măsură ce ne confruntăm cu traumele inevitabile pe care ni le scoate în cale viața, fie acestea semnificative sau mai mărunte, capacitatea noastră de a realiza contact cu ceilalți este adeseori perturbată. Odată cu slăbirea din ce în ce mai pronunțată a acestei capacități de contact nevoile relaționale rămân nesatisfăcute și produc disfuncții psihice. Dincolo de empatie oferă terapeuților metodele pe care le pot folosi pentru a-i ajuta pe oameni să își redescopere capacitatea de a menține relații autentice, bazate pe contact și, astfel, o sănătate psihică mai bună.Autorii descriu Psihoterapia Integrativă pe care au dezvoltat-o și pe care o predau în cadrul Institutului de Psihoterapie Integrativă și Asociației Internaționale de Psihoterapie Integrativă. Această abordare se inspiră din terapia centrată pe client a lui Rogers, analiza tranzacțională a lui Berne, terapia Gestalt a lui Perls, psihologia sinelui a lui Kohut și lucrările teoreticienilor școlii britanice a relațiilor de obiect. Scrisă într-un stil conversațional, cartea prezintă aspectele teoretice pe care se bazează abordarea integrativă, prin folosirea unor scurte secvențe din ședințe reale de psihoterapie și astfel ilustrează conceptele descrise. A doua parte a cărții detaliază aplicarea acestor metode în terapie și oferă transcrierile aproape complete a șapte ședințe de psihoterapie. Acestea includ exemple de regresie terapeutică, lucrul cu un părinte introiectat, psihoterapie de cuplu, și multe altele.Stilul deschis al scrierii acestei cărți o face accesibilă atât începătorilor cât și practicienilor experimentați din domeniul sănătății mentale. Abordarea flexibilă a procesului terapeutic promite eficiență într-o gamă largă de situații terapeutice, făcând din acest volum o carte valoroasă atât pentru terapeuții aflați în formare cât și pentru practicienii furnizori de sprijin și asistență psihologică.Richard G. Erskine, Ph.D., este psihoterapeut, psiholog clinician și director de formare al Institutului pentru Psihoterapie Integrativă (New York City și Vancouver) și fondator al Asociaţiei Internaţionale de Psihoterapie Integrativă (IIPA). Format inițial în terapia centrată pe client, dr. Erskine a studiat, de asemenea, terapia Gestalt atât cu Fritz, cât și cu Laura Perls. El este și analist tranzacțional certificat și psihanalist licențiat, specializat în psihologia psihanalitică a sinelui și școala britanică a relațiilor obiect. Atât în 1982 (cu Marilyn Zalcman) cât și în 1998 (cu Rebecca Trautmann) a primit premiul Eric Berne Memorial Award pentru noi descoperiri în teoria și metodele Analizei Tranzacționale.Munca sa, derulată de-a lungul a mai mult de patruzeci de ani de experiență practică, este o integrare a acestor concepte și a inclus lucrul cu copii cu cerințe speciale, deținuți într-o închisoare de maximă securitate, clienți cu dezechilibre din aria borderline și narcisică, stres post-traumatic și tulburări disociative de identitate. În prezent, cercetările și practica sa clinică se concentrează pe tratamentul procesului schizoid și pe psihoterapia proceselor obsesive. Dr. Erskine este autorul a numeroase articole pe teme de teorie și practică a psihoterapiei.Janet P. Moursund, Ph.D., a fost profesor asociat emerit – University of Oregon, Counseling Psychology Program, având și practică privată în Eugene, Oregon. Dr. Moursund a publicat, în calitate de autor principal sau co-autor, mai multe cărți în domeniul psihoterapiei și cercetării statistice în psihologie.Rebecca L. Trautmann, R.N., M.S.W., a fost director clinic al Institutului pentru Psihoterapie Integrativă – New York și editor al Transactional Analysis Journal. Împreună cu Richard Erskine a scris mai multe articole, iar în 1998 au primit amândoi premiul Eric Berne Memorial Award.