Cei pe care i-am uitat
Descriere
„Cei pe care i-am uitat. Represiunea comunistă la Ploiești (1948-1964)” este un amplu studiu istoric de peste 700 de pagini dedicat modului în care comunitatea ploieșteană a fost brutal și amplu afectată de instaurarea regimului comunist. Prima parte cuprinde unsprezece studii de caz care urmăresc destine individuale și colective care au cunoscut experiența carcerală sau care au fost supuse urmăririi de către Securitate. Al doilea capitol este dedicat locurilor memoriei din oraș, spații istorice care au legătura cu represiunea desfășurată în primele două decenii postbelice. A treia parte cuprinde o cercetare a represiunii la nivel local, a modului în care s-a desfășurat și a efectelor sale, iar ultimul capitol este un dicționar al foștilor deținuți politici ploieșteni identificați până în prezent pe baza unor surse documentare certe.