Cum sa-ti pierzi mintile si sa devii intelept
Descriere
Cum sa-ti pierzi mintile si sa devii intelept. Dincolo de ratiune, farsori, interdependenta si joc cosmic de-a v-ati ascunselea
Intre paginile cartii ne asteapta invitatia seducatoare, cu accente ludice, intr-o calatorie la capatul careia am putea dobandi echilibrul dintre minte, corp si spirit, precum si o mai buna intelegere a propriului sine. Alan Watts spunea ca pentru a deveni intelept, trebuie uneori sa-ti pierzi mintile. Constientizarea efemeritatii ca unica certitudine in viata este, dupa cum sustinea el, calea cea mai sigura spre eliberarea de constrangerile cotidianului si spre o reala ancorare in clipa prezenta. Dar cum sa facem ca sa privim din nou lumea cu ochi de copil, ca sa ne reamintim ca jucam cu totii acelasi joc si ca sa nu mai luam viata atat de in serios? Watts a gasit raspunsurile in spiritualitatea Orientului Indepartat si in viziunea budista asupra lumii, pe care, de-a lungul vietii sale, le-a explicat pe intelesul occidentalului de rand. In siajul tatalui sau, Mark Watts a realizat o selectie a celor mai indragite prelegeri si emisiuni radiofonice ale celebrului ganditor si le-a reunit in aceasta carte, care concentreaza esenta viziunii lui Alan Watts. Judecata lui Alan Watts este de buna-credinta. Cartea aceasta se numara printre cele mai bune lucrari ale sale si constituie motivul pentru care mi l-am ales drept mentor literar si filozofic. O recomand ca pe un prim popas in lumea minunata a lui Alan Watts. - Ken Wilber