Orientarea experientiala in psihoterapie

Descriere

În ultimii 50 – 60 de ani, orientarea umanist – experienţială în psihoterapie s-a cristalizat ca o alternativă credibilă şi fertilă la psihanaliza clasică precum şi la orientarea comportamental-cognitivistă, chiar dacă interferenţele teoretico – metodologice sunt o realitate, psihoterapia actuală aspirând la integrativitate şi abordare holistică. Centrată mai curând pe dezvoltarea personală, interpersonală (de grup) şi mai nou, transpersonală, orientarea experienţială grupează mai multe şcoli (metode), care integrând creator reperele fundamentale ale gândirii psihanalitice şi fără a ignora contribuţiile valoroase ale abordărilor cognitiv-comportamentale, schimbă perspectiva abordării clienţilor (pacienţilor) într-un efort de operare transformativă asupra calităţii şi mecanismelor procesului de autocompensare şi restructurare internă. Accentul se comută de la cauze (v. psihanaliza) şi efecte (v. comportamentalismul) la dinamica procesuală ce se desfăşoară între aceste două „centre de interes“ pentru terapeut. Inevitabil, experienţa trăită, „aici şi acum“, „spaţiul“ fenomenologic individual, intragrupal şi transpersonal, constituie miezul acestei orientări, fertilizate semnificativ de teoriile câmpului şi de cele sistemic – holistice, dar valorificând deopotrivă metode şi tehnici occidental – orientale, multe dintre ele preluate din disciplinele sapienţiale tradiţionale.Fundamentul teoretic îl constituie psihologia umanistă şi gândirea existenţialistă şi fenomenologică. Toate psihoterapiile experienţiale sunt preocupate de dinamica transformărilor şi restructurărilor intrapsihice şi interpersonale, lansând persoana pe o traiectorie de maturizare, participare şi decizie responsabilă în procesul propriei deveniri, pe stimularea potenţialului de autoactualizare şi autodezvoltare, de integrare armonioasă în raport cu sine, cu alţii şi cu lumea. Aceasta presupune un efort constant, progresiv, de extensie a conştienţei de sine, de autocunoaştere şi de unificare bio-psiho-socio-spirituală. În mod firesc, aceste terapii şi-au creat şi o nouă metodologie centrată pe activarea resurselor, creativităţii şi redescoperirii spontaneităţii şi autenticităţii. Metodele şi tehnicile experienţiale redeschid fiinţa umană către latura sa pozitivă şi autotransformativă, prin cunoaşterea şi acceptarea matură şi responsabilă a semnificaţiilor laturii sale negative, reconectând-o cu Sinele şi cu potenţialul ei de dezvoltare creatoare şi de evoluţie spirituală.În opinia noastră, abordarea holistică, unificatoare, reintegratoare şi transformativă ni se pare cea mai potrivită pentru omul mileniului trei. Anticipăm o dezvoltare semnificativă a psihoterapiilor holistice, sistemice, centrate pe optimizarea şi transformarea creativă a fiinţei umane, în sensul unei re-naturalizări şi extensii a capacităţilor sale de cunoaştere şi acţiune, având în vedere criza complexă de ecosistem cu care se confruntă societatea actuală la cumpăna dintre milenii. Ca rod al preocupărilor noastre practice, teoretice şi formative din ultimii ani, propunem în finalul acestei cărţi o nouă terapie experienţială – pe care am convenit s-o numim Terapia Unificării. Ea este structurată pe baza experienţei noastre relativ îndelungate în practica asistării psihoterapeutice a bolnavilor psihici şi psihosomatici, a persoanelor, cuplurilor şi familiilor în impas existenţial, integrând însă şi o semnificativă experienţă didactică de analiză experienţială şi formare a specialiştilor în psihoterapie, desfăşurată în cadrul Universităţii Bucureşti împreună cu membrii Societăţii de Psihoterapie Experienţială Română (SPER), dintre care o parte sunt şi autorii acestui tratat. Mişcarea SPER, declanşată în 1997, a desfăşurat până în prezent numeroase programe de dezvoltare personală şi interpersonală (peste 12oo de beneficiari, studenţi, specialişti, persoane cu tulburări nevrotice şi de adaptare etc, adulţi, adolescenţi, copii, familii), conferind o bază de validare reală acestei noi terapii experienţiale, care asimilează şi adaptează metode şi tehnici valoroase din cadrul orientării de bază, dar creează şi validează modalităţi proprii de intervenţie (metafora revelatorie şi transfiguratoare, experimentul creativ şi unificator, meditaţia creativă de grup, etc).Cartea prezintă o nouă sistematizare şi abordare a orientării experienţiale în psihoterapie, într-o manieră sintetică şi originală. Ea conţine capitole şi elaborări originale, unele prezente în premieră în literatura românească, altele avansate în lucrarea “Jocurile Conştienţei sau Terapia Unificării“, edit. SPER, 1999. În acelaşi timp, ea restructurează, completează şi îmbogăţeşte o parte din informaţia lansată în tratatul – “Psihoterapia experienţială – o paradigmă a autorestructurării şi dezvoltării personale “, Edit. Infomedica, ediţia I 1997, ediţia a II-a 1998.Prof. univ. dr. Iolanda Mitrofan