O scurta istorie a mintii
Descriere
„Calvin e un maestru în a ne explica cum funcționează mintea umană în context cultural și creierul nostru la nivel neuronal. Este, de asemenea, un neîntrecut ghid pentru toți cititorii care vor să înțeleagă neurobiologia.“ — Nashville Scene „Calvin face parte din familia acelor puțini oameni de știință care se pricep să traducă într-un limbaj comun misterul domeniului lor de activitate; și e unul dintre cei mai buni.“ — New York Times Book ReviewCând vorbim despre lucruri care s-au întâmplat „doar în minte“, ne referim îndeobște la plăsmuiri. Povestea spusă de William H. Calvin s-a desfășurat în cutia craniană a hominizilor, dar e cât se poate de reală – și a schimbat, în cele din urmă, chipul planetei. Este vorba de istoria a ceea ce s-a întâmplat cu mintea de-a lungul a multe milioane de ani. De unde vin și încotro ne poartă conexiunile neuronale care au evoluat pe parcursul epocilor glaciare și care ne-au permis să ajungem, astăzi, dincolo de spațiul terestru? Aruncând o lumină nouă asupra gândirii umane, răspunsurile propuse de William H. Calvin dau, totodată, de gândit.