Post Corona

Post Corona

Descriere

Pandemia de COVID-19 a transformat dormitoarele în birouri, i-a ațâțat pe cei tineri împotriva celor bătrâni și a adâncit prăpastia dintre bogați și săraci, dintre roșii și albaștri, purtătorii de mască și cei care o urăsc. Unele firme precum Peleton, compania de echipamente pentru exerciții fizice la domiciliu, Zoom — producătorul de soft pentru videoconferințe — și Amazon s-au trezit strivite de avalanșa cererilor din partea consumatorilor. Altele precum restaurantele, hotelurile, turismul și divertismentul se chinuie să scape de la pieire.
Dar, așa cum susține Scott Galloway, pandemia nu reprezintă atât un agent de schimbare, cât un accelerator al unor tendințe deja existente. În Post Corona, el conturează parametrii crizei și oportunitățile care se află înaintea noastră. Unele companii precum puternicele monopoluri tech vor prospera datorită fenomenului disruptiv. Alte industrii precum învățământul universitar se vor strădui să mențină o propunere de valoare care nu-și mai are rostul într-o perioadă în care nu mai putem sta unul lângă altul. Iar pandemia a accelerat tendințe mai profunde ale guvernului și ale societății, scoțând la iveală prăpastia tot mai mare dintre imaginea de tărâm al oportunității pe care o avem despre America și realitatea îngrijorătoare a bunăstării noastre aflate în declin.

Cu umorul și stilul său înfigăreț, combinate cu o abordare economică foarte precisă și cu o doză ocazională de mânie justificată, Galloway ne oferă avertismente și speranțe în egală măsură. După cum spune el, „națiunea noastră nu a apărut accidental, ea a fost modelată. Noi am ales această cale – nicio tendință nu este permanentă și poate fi înrăutățită sau ajustată”.

Puține persoane sunt mai îndreptățite să facă lumină asupra ciudățeniilor acestei transformări decât Galloway, antreprenor tech, autor și profesor la Stern School, New York University. În această proză vioaie, plină de exemple bine alese, el arată cum au reușit cele mai mari companii tehnologice din lume să transforme criza generată de pandemie într-o oportunitate unică de creștere a cotei de piață. — The New York Times

O carte alertă, fluentă și foarte persuasivă. Pentru cei care sunt interesați de o perspectivă clară asupra a ceea ce se întâmplă acum și a ceea ce ar putea însemna asta în viitor, Post Corona este una dintre cele mai bune analize pe care le puteți citi. — The Financial Times

Scrisă cu doze egale de scepticism și speranță față de viitorul de dincolo de pandemie, Post Corona este o carte plină de optimism, dar bine ancorată în realitate. Înclinația lui Galloway pentru gândirea anticipativă îl ajută la construirea unui tablou al modului în care va arăta piața în următorul deceniu – și, cu toate că va fi, fără îndoială, plină de victime economice ale COVID-19, ea ar trebui, de asemenea, să fie un teren fertil pentru o gândire mai nouă, mai inteligentă, mai inovatoare. — Investor's ChronicleBestseller New York Times

Pe aceeași temă

Scott Galloway