De la Caragiale la Urmuz sau realitatea in forma de conserva
Descriere
Se pare că România a depășit epoca lui Caragiale, care a marcat-o profund, și a intrat în epoca Urmuz. Permanenta agitație de pe scena noastră politică și culturală ne indică faptul că trăim într-o țară și într-un timp în care absurdul abundă la tot pasul.Azi, în România, în locul lui Cațavencu sau Mitică, au apărut personaje care seamănă cu Ismail, cel „compus din ochi, favoriți și rochie”, sau cu Turnavitu, ins care măcar „odată pe an” ia „forma de bidon”, de „ventilator la diferite cafenele”, și – de ce nu? – și de valiză…Văzând ce se întâmplă zi de zi pe scena noastră publică, gândul mă duce la Cernobîl. Se știe că la câțiva ani după explozia de la centrala nucleară situată la circa 130 km de Kiev şi aproximativ 20 km sud de frontiera cu Belarus, radiațiile ce au afectat aerul, apa și solul au avut un efect neașteptat asupra faunei și florei. Legumele și fructele, morcovii, ardeii, roșiile, conopida, dar și animalele ce trăiesc în zonă, începând cu șoarecii, cu șopârlele și broaștele sau peștii, ce populează bălțile din jur, și sfârșind cu cerbii, porcii mistreți și urșii au atins dimensiuni halucinante.Astăzi asistăm însă la alte mutații de formă, dar și de fond. Personajele ieșite din pulpana lui Caragiale nu se mai mulțumesc cu propria lor identitate. Sub efectul cotidianului, ele suferă o ciudată transformare. Priviți cu atenție viața noastră publică, la incompetența, la scandalurile ce au loc zi de zi și veți vedea că locul lui Caragiale a fost schimbat cu Urmuz.Ce lume!Nichita Danilov s-a născut pe 7 aprilie 1952, în Climăuți, com Mușenița, județul Suceava. Absolvent al Facultății de Științe Economice din Iași. A desfășurat o intensă activitate publicistică în cotidianul Ziarul de Iași (Pagina culturală). De asemenea, a publicat texte literare în aproape toate revistele din România. Poeziile sale au fost traduse şi publicate în diverse reviste din SUA, Anglia, Cehia, Slovacia, Franţa, Spania, Letonia, Ungaria, Italia, Rusia, Ucraina, Serbia, Estonia etc. sub semnătura unor traducători de prestigiu ca Adam J. Sorkin, Sean Cotter, Brenda Walker, Leon Briedis, Lidia Nasincova, Danilo De Salazar, Maria Dinescu, Emanoil Marcu etc.