101 chipuri ale suferintei in Bihorul carceral comunist
Descriere
Istoriografia carcerală s-a îmbogățit cu un nou volum dedicat memoriei foștilor deținuți politic care au suferit în temnițele Gulagului românesc. Autoarea, în această primă etapă a amplului său proiect de redactare a unui dicționar, a reușit să creioneze 101 medalioane ale unor bihoreni care au trecut prin calvarul închisorilor comuniste, care au cunoscut deportările, prigoana și alte forme de represiune ale regimului de sorginte sovietic. Este un proiect ambițios, nu doar prin munca titanică petrecută în arhivele locale și centrale în ultimii zece ani, dar și prin semnificația din punct de vedere istoric și moral-reparator față de memoria celor 101 oameni ale căror «chipuri» suferinde au fost «reconstruite» prin demersul temerar al specialistei orădene.