Ultimul apus de soare
Descriere
După ultimul apus de soare, lumea rămâne în întuneric.
De la munții Chatlam, până la vulcanii din Triav Prya, nu mai există suflet care poate vedea lumina zilei.
Zeii își întorc spatele, iar în lipsa lor, regatele oamenilor trebuie să găsească o cale prin care să salveze soarele de pe lumea cealaltă.
Soarta oamenilor capătă o nuanță întunecată și haosul pune stăpânire peste tărâmurile acestora, căci întunericul scoate ce e mai urât din ei la suprafață, iar eroii nu sunt ușor de găsit în beznă.
În final, prețul care trebuie plătit e mare și adevărul mult prea dureros. Într-un ultim ceas, vor putea aceștia să înțeleagă că noaptea fără de sfârșit e cea mai neînsemnată problemă a lor?