Mansardă la Veneția. Nouă săptămâni în lagună

Mansardă la Veneția. Nouă săptămâni în lagună

Editura
An publicare
2021
Nr. Pagini
244
ISBN
9789735071509

Descriere

Manuscrisul din mansarda venețiană s-a conturat de la sine, de-a lungul unei șederi bogate în culoare locală și incursiuni dincolo de fațade și parade arhicunoscute și îndelung studiate. Rezultatul e un jurnal candid, fără pretenții pedagogice, de exhaustivitate sau erudiție: dimineți și după-amiezi de grație, scufundate în luciul discret și tainele lagunei unice, sau învăluite de jocul de lumini și umbre de pe terasa suspendată printre acoperișuri de palate și turle de biserici. Nu pornisem cu vreun obiectiv anume. Nici pe departe cu bănuiala că ar fi posibil să scriu o carte. Realitatea în desfășurare, cu straturi, volute, uimiri și senzații, s-a așternut pe mai multe pagini decât anticipam. Recitind în vremuri de carantină, am resimțit acut nostalgia unei perioade copleșite de daruri inefabile.„Dacă s-ar aduna la un loc toate cărţile dedicate Veneţiei, ele ar ocupa, probabil, o bibliotecă întreagă. Şi totuşi, an după an, continuă să apară pagini din care iradiază, inepuizabilă, splendoarea sa misterioasă. Iar cei care scriu sau citesc despre ea nu dau semne de oboseală sau de teamă că s-ar putea repeta ceva, şi aceasta din simplul motiv că fiecare depune mărturie despre o singură, o unică Veneţie: a lui însuşi. Această Veneţie interioară e o incredibilă hârtie de turnesol pentru sensibilitatea şi talentul unui călător care vrea să povesteascădespre întâlnirea lui cu laguna. Aşa ceva se întâmplă şi în Mansardă la Veneția, jurnalul unei tinere universitare din România, ajunsă la Ca’ Foscari în vara lui 2019 pentru două luni de studiu. Cristina Chevereşan îşi face datoria la universitatea veneţiană, dar are şi răgazul să vadă, să simtă, să înţeleagă tot ce se întâmplă în jur, altfel decât un turist. Jurnalul său ne dezvăluie o Veneţie mai puţin obişnuită, încântătoare, mustind de poveşti, melancolică şi fremătând de viaţă, amurg şi, deopotrivă, început de lume. O Veneţie a Cristinei Chevereşan, şi numai a ei.“ - Adriana Babeți -

Pe aceeași temă

Cristina Cheveresan