Cravata roșie
Descriere
O copilărie din vremea Revoluției Culturale chineze.O poveste autobiografică despre curajul de care dă dovadă o familie în timpul uneia dintre cele mai teribile perioade din istoria secolului XX.„Cu mare grijă, părinții mi-au ales numele: Ji-li, adică norocoasă și frumoasă. Au sperat că voi fi cea mai fericită fată din lume. Și am fost. Am fost fericită pentru că mereu eram iubită și respectată. Mă simțeam mândră pentru că făceam totul bine și întotdeauna mă așteptam să reușesc. Pe deasupra, eram și încrezătoare. Nu mă îndoisem niciodată de ceea ce mi se spunea...Cu cravata mea roșie legată la gât, emblema Tinerilor Pionieri, și cu inima plesnindu-mi de fericire, am crescut zi de zi, până în fatidicul an 1966. Anul în care aveam doisprezece ani și eram în clasa a șasea.În acel an a început Revoluția Culturală.“