Anul 2000 - Schimbarea schimbarii

Descriere

Într-un peisaj media care, de-a lungul ultimelor două decenii, a evoluat de la extazul libertăţii la agonia libertinajului şi care pare acum prea des cantonat într-o superficialitate dublată de ţâfnă, un jurnalist anume a rămas constant de partea moderaţiei echidistante, a informaţiei verificate şi a calmului analitic. Deloc întâmplător, el este cel care trimite spre dvs. această carte. Din fericire, fireşte, nu este singurul – dar nu-s nici mulţi în această situaţie, din păcate. La ora la care nu fapta sau cuvântul, ci imaginea (televizată) creează ierarhii şi cariere în România, Octavian Andronic se încăpăţânează să rămână unul dintre cei mai puţini vizibili dintre jurnaliştii noştri de calitate – deşi este, probabil, cel care creează cel mai mult şi mai complet, zi de zi, lună de lună, de peste un deceniu: câte un editorial, dublat de un desen satiric, în fiecare zi lucrătoare, plus asigurarea conducerii uneia dintre cele mai complete şi echilibrate agenţii de ştiri, AMOS NEWS. Îşi dozează apariţiile ca un farmacist, grijuliu cu sine şi deloc darnic cu cei care l-ar vrea ca oaspete prin studiouri. Am fost martor, indirect şi fără voie, la două invitaţii din partea unor televiziuni de ştiri pe care Octavian Andronic le-a declinat cu eleganţă – motivul fiind unul şi acelaşi, anume că avea de scris (şi de desenat) “Punctul pe Y” din ziua imediat următoare. Cum cartea care se deschide aici va explica imediat chiar prin cuvintele autorului, această rubrică fiinţează din secolul trecut, adică de la jumătatea anului 1999 când, dintr-o întâmplare dublată de inspiraţie şi oleacă de noroc, “Punctul pe Y” a devenit una dintre puţinele (şi poate cea mai longevivă, pînă azi) probe de editorial sindicalizat (syndicated, cum spun americanii) din presa noastră. În fond, această carte – şi seria de volume care se deschide cu ea – e rezultatul acestei decizii şi sarcini asumate atunci.
Octavian Andronic are o impresionantă calitate de moderator, chiar şi atunci (sau mai ales atunci) când scrie. Mulţi dintre dvs. vi-l veţi reaminti din dezbaterile electoral-prezidenţiale ale anilor 1990-2000, când dânsul era parte din mini-echipele de jurnalişti ce mediau confruntarea pe diverse canale ale televiziunii publice sau private. Cu toată încrâncenarea politicii de atunci, trebuie să recunoaştem că moderatorii erau mai eleganţi – şi mai pricepuţi – decât mulţi dintre cei de azi, care par adesea mai nevricoşi şi mai nevorbiţi decât invitaţii. Interesant este că acest apetit pentru moderare/mediere transpare şi din scrisul autorului nostru. Nu cred că este vreo persoană publică – din politică, din administraţie sau vreun coleg din presă – care să fi fost vreodată ofensată de vreun rând al dlui Andronic: chiar şi atunci când este muşcător sau ironic, fraza acestuia nu agresează; ea este empatică, este argumentată şi, mai ales, are acel calm stilistic al jurnalistului adevărat, care ştie că puterea frazei scrise derivă direct din responsabilitatea autorului ei.
În ultimii doi ani, Octavian Andronic a “dăruit” câte un volum de bilanţ la trei dintre cele mai importante personaje politice ale României post-revoluţionare: Ion Iliescu, Traian Băsescu şi Adrian Năstase. Dar tomul de faţă este altceva: autorul trece acum dincolo de nivelul unui moderator echidistant: el devine un cronicar al acestui început de mileniu românesc, propunându-vă câte o rememorare sugestivă pentru fiecare zi a “anului de graniţă” 2000 – “poate cel mai complex şi mai spectaculos dintre toţi cei care au trecut din decembrie ’89”, cum spune autorul chiar pe ultima filă datată a acestei cărţi. De la hoţii de şine de cale ferată (06 ianuarie acel an) şi pînă la dramele şi dramoletele “păgubiţilor de la F.N.I.” (01 iunie), de la profeţiile lui Silviu Brucan (neconfirmate, ca atâtea altele!) referitoare la candidatura lui Emil Constantinescu pentru un al doilea mandat (19 iulie) la un impresionant episod “despre nesimţirea” unora dintre noi (02 septembrie), de la câteva întrebări bine puse despre enigmele unor numiri (respinse) de ambasadori (02 decembrie) la un text-memento despre Virgil Săhleanu – fost lider sindical ieşean, a cărui moarte rămâne una dintre bizareriile tranziţiei româneşti! (11 decembrie 2000) –, textele lui Octavian Andronic poartă în ele întrebările şi fragmentele de răspuns ale multora dintre noi, cei care atunci animam segmentul cu drept de vot al acelei Românii aflate la capătul unui deceniu de post-comunism. Privite cu avantajul distanţei, unele dintre texte par preponderent critice sau măcar dubitative la adresa administraţiei Constantinescu; este cert că meritele acesteia în viitoarea aderare la NATO (2004) sau UE (2007) vor fi mai apoi reţinute de istorie – dar, în toamna anului 2000, sentimentul general era mai apropiat de cele spuse de Octavian Andronic decât de orice altceva..
Din materialul redactat de-a lungul acestor peste 10 ani, Octavian Andronic poate (re)constitui lejer 10 sau 11 volume, fiecare cu prinosul său de rememorare pentru (aproape) fiecare dintre zilele scurse. Aproape că-i fericesc pe istoricii (sau măcar pe curioşii) viitorului, care vor avea, sub această formă, una dintre cele mai complete, mai ironice, mai generale şi mai bine scrise cronici ale începutului de mileniu III românesc. Se vede că Octavian Andronic a scris-o nu numai dintr-o datorie profesională, ci – înainte de toate – cu o vădită plăcere: adică, plăcerea celui care, dorind să înţeleagă el însuşi, remarcă ceea ce nu toţi văd, pune cap la cap informaţiile, face conexiunile cu fler şi explică şi altora partea de adevăr a lumii – şi timpului – în care trăieşte.
Drept care, pe scurt, iată ideea pe care tot încerc să v-o spun de trei pagini încoace: dacă presei române post-comuniste i-a fost dat să aibă un cronicar veritabil, acesta este Octavian Andronic. Stilul frazei şi conturul desenului său au fost înzestrate pentru aşa ceva. Pregătiţi-vă cum se cuvine, faceţi cafeaua, aşezaţi-vă comod în fotolii: acesta nu-i decât începutul; mai sunt alte 10 volume care abia aşteaptă să vină, pentru a ne (re)aminti împreună câteva crâmpeie din propria noastră viaţă şi din comuna noastră istorie recentă & contemporană! Adrian Cioroianu