Jurnalul unei fete greu de multumit

Descriere

Jurnalul unei fete greu de mulţumit, o carte rară, de felul celor – puţine – care definesc o epocă şi marchează generaţii de cititori, apare pentru prima oară în ediţie integrală, ilustrată cu fotografii inedite. Restituim publicului cu fidelitate, în integralitatea lor, cele douăzeci şi opt de caiete cu însemnările lui Jeni Acterian. Ele cuprind perioada 1929–1953 şi sunt însoţite de un aparat critic ce lămureşte neclarităţile şi întregeşte deopotrivă imaginea unei lumi apuse şi traiec-toria unui destin meteoric.Asemenea Jurnalului lui Mihail Sebastian, singurul comparabil ca importanţă, Jurnalul lui Jeni Acterian stă mărturie pentru o întreagă generaţie: pe Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Constantin Noica, Petre Ţuţea, Marieta Sadova, Alice Botez, Alexandru Dragomir, Cella Delavrancea, Emil Botta, Nae Ionescu şi mulţi alţii autoarea i-a cunoscut îndeaproape şi-i descrie totdeauna lucid şi inteligent. Sub semnul aceleiaşi intransigente lucidităţi, ce nu exclude autoironia, stau lecturile nesfârşite, viaţa artistică la care participă cu frenezie, evenimentele istorice sau personale, şi chiar dragostea şi moartea – prezentă obsesiv şi premonitoriu.Această primă ediţie integrală, ilustrată cu fotografii inedite, restituie publicului cu fidelitate, în integralitatea lor, cele 28 de caiete cu însemnările lui Jeni Acterian. Ele cuprind perioada 1929–1953 şi sunt însoţite de un aparat critic ce lămureşte neclarităţile şi întregeşte deopotrivă imaginea unei lumi apuse şi traiectoria unui destin meteoric.„Îmi zâmbeam adineauri în oglindă, gândindu-mă că praful şi pulberea se va alege din toată complicaţia asta care sunt şi care se cheamă om. Eu, ăsta, cu obsesia neantului şi a morţii, eu, ăsta, sentimental şi aiurit, eu, ăsta, care-mi izbesc fruntea de întrebări, care sunt în stare să-mi pierd zile întregi enervându-mă în jurul unui Sănduc sau privind-o pe Loi cum îmi dă în cărţi; eu, ăsta, care fac prăjituri şi citesc Leibniz, mă zbengui o zi întreagă cu bicicleta şi-mi număr melancoliile. Eu, ăsta, amestec de superficialitate şi adâncime, egal de pasionată şi de blazată în superficialitate, ca şi în adâncime. Eu… privesc (tot pasionat şi blazat) cum se cască Neantul, şi praful şi pulberea se va alege de mine. Şi singura întrebare pe care nu mi-o pun este de ce acord atâta importanţă acestui lucru. E şi asta o limită.“Jeni Acterian face parte cu siguranţă din familia marilor intelectuali interbelici. I-a cunoscut personal, de altfel, pe cei mai mulţi: Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Petre Ţuţea, Petru Comarnescu, Marieta Sadova, Constantin Noica, Alexandru Dragomir, Mihai Rădulescu, Cella Delavrancea, Mihail Sebastian.

Jeni Acterian (1916, Constanţa – 1958, Bucureşti), de fapt Eugenia Maria Acterian, sora lui Haig şi a lui Arşavir Acterian. A făcut primii ani de şcoală la Notre Dame de Sion în Bucureşti. A dat apoi examenele, inclusiv pe cel de bacalaureat, în particular şi s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filozofie, pe care o va încheia în 1940 cu o teză de licenţă pe o temă de logica matematică: Se îmbolnăveşte de maladia Hodgkin (limfogranulomatoză malignă), pe atunci practic incurabilă, şi moare în varstă de numai 42 de ani.