Ocolul pamantului in 300 de file. Calatorii pe harta si prin arta lumii

Ocolul pamantului in 300 de file. Calatorii pe harta si prin arta lumii

Descriere

Ocolul Pamantului in 300 de file. Calatorii pe harta si prin arta lumii

Printre putinele lucruri pe care le stiu despre Radu Cosma este ca, dupa ce a parasit Romania in 1990 (cu cererea de plecare din 1987 si programarea primirii pasaportului in 22 decembrie 1989), a calatorit enorm de jur imprejurul pamantului, lucru care ii fusese interzis pana atunci. Aceasta atat de interesanta carte de calatorii este rezultatul nu numai a descoperirii nenumaratelor tari pe care le-a vazut in a doua parte a vietii, ci, in egala masura, a faptului ca in prima parte a vietii aceasta i-a fost interzisa. Fara visurile de la 11 ani care nu ii dadeau niciun argument sa creada ca se vor indeplini vreodata, periplul din realitate nu ar fi avut vibratia care ii da farmecul, iar emotia atingerii artei lumii la ea acasa n-ar fi fost decat un inventar cultural fara patetismul ascuns al amintirilor din cealalta viata, a copilariei. O carte ca o dovada ca nimic din ceea ce traim nu e in zadar. - Ana Blandiana, scriitoare

In taramurile lui Radu, pe Ianga paralele si meridiane, exista o axa a timpului. Locurile au un prezent, cu peisaj si oameni, dar au si trecut. Aceasta abordare da cartii o consistenta aparte. Vizionezi geografie, dar inveti istorie. lnformatii inedite despre trecutul locurilor vizitate dau unei simpie peregrinari valoare de document. Dar cea mai consistenta inovatie a scriitorului de calatorii Radu Cosma este ideea de a ne aduce in prim-plan acel ambasador al culturii tarii respective pe care el il considera reprezentativ si universal, care exprima esenta unui loc de pe harta lumii, a unui popor, a unei culturi. Uneori o face atat de bine, incat certificatul de valoare a fost dat chiar de comitetul Nobel. Si astfel, un jurnal al calatoriilor devine o enciclopedie. Inca imi face o mare placere sa deschid Enciclopedia Larousse, acolo unde explicatiile concise se amesteca si cu harti de tari, uneori doar cat un timbru, si portretele unor mari oameni ce nu trebuie niciodata uitati. Cartea lui Radu imi lasa un sentiment de Larousse. - Cristian Lascu, speolog, scriitor, fost redactor-sef al National Geographic Romania
  Radu Cosma, din ipostaza unui iscusit si amiabil tovaras de drum, te invita sa calatoresti cu usurinta pe cinci continente din confortul propriei case, sa visezi, sa reflectezi, sa planifici. Credem ca Ocolul Pamantului in 300 de file este mai mult decat un jurnal de calatorii: este o fereastra pe care imaginatia ti-o deschide, o alternativa senzoriala de a cunoaste bogatiile lumii noastre prin intermediul cititului. - Princeps Publishing

Pe aceeași temă

Radu Cosma

Brett Kahr,Cristina Martin,Kate Morton,Titus Burckhardt,Olivier Revol,Dalai Lama,Gordon Thomas,Paulo Coelho,Genevieve Cogman,Noam Chomsky,Carolina Setterwall,Mackenzi Lee,Radu Cinamar