Company of One. De ce vor revolutiona piata afacerile mici
Descriere
Ce-ar fi dacă adevăratul secret pentru o carieră mai bogată și mai împlinită nu ar fi să creezi și să dezvolți un startup nou, ci să poți lucra pe cont propriu, să-ți faci singur programul și să devii o companie minimalistă sustenabilă și foarte profitabilă? Ce-ar fi dacă soluția mai bună – și mai inteligentă – ar fi pur și simplu să rămâi mic? Această carte îți arată cum să faci exact acest lucru.
Company of One este o abordare nouă și proaspătă, axată pe ideea de a rămâne mic și de a evita creșterea, pentru afacerile de orice dimensiune. Nu ca freelancer plătit la bucată și nici ca startup antreprenorial care vrea să crească cât mai curând posibil, ci ca o firmă mică și hotărâtă să rămână așa. Când rămâi mic poți avea libertatea de a urmări plăcerile mai importante din viață și poți evita bătăile de cap apărute când ai de-a face cu angajați, cu ședințele lungi sau cu extinderea. Company of One prezintă această strategie unică de afaceri și arată cum o poți face să funcționeze pentru tine, generând flux de numerar permanent.
Paul Jarvis a părăsit lumea corporatistă când și-a dat seama că lucrul într-o lume cu multă presiune și celebritate nu corespundea ideii lui de succes. Acum lucrează pentru sine însuși, din casa lui aflată pe o insulă mică și luxuriantă din apropiere de Vancouver, și duce o viață mult mai împlinită și mai productivă. În plus, nu mai trebuie să suporte un mediu care cere permanent mai multă productivitate, mai multe rezultate și mai multă creștere.
În Company of One, Jarvis arată cum poți găsi calea potrivită pentru a face același lucru, de exemplu cum să te pregătești de lansare, cum să-ți stabilești veniturile dorite, cum să gestionezi crizele neașteptate, cum să-i faci fericiți pe clienții tăi principali și, desigur, cum să faci toate astea fără ajutorul nimănui.
Dezvoltarea a început să se transforme în „mai mult”. Mai mult venit, mai mulți clienți, mai mulți angajați, mai multe produse, mai mult, mai mult, mai mult. E o imagine tragic de mioapă asupra dezvoltării. Paul Jarvis te va ajuta să descoperi o definiție mai vastă și mai înțeleaptă a creșterii: una legată de învățare, de perfecționare, de mulțumire. N-a existat niciodată un moment mai potrivit pentru a lansa sau a conduce companii care își propun să aibă și să fie „destul”. Cel mai important ingredient este o nouă perspectivă asupra lumii, iar Company of One exact asta îți oferă. — David Heinemeier Hansson, creatorul RUBY ON RAILS, fondatorul BASECAMP și coautorul cărților REWORK, REMOTE și Nu trebuie să fie nebunie la birou
Aceasta este o carte minunată pentru oricine constată, așa cum am făcut-o eu, că modelele clasice, bazate pe „mare, repede, mult”, nu i se potrivesc. Este reconfortant să știi că poți alege să nu crești de dragul creșterii, ci să rămâi, strategic, un business mic. Dar prosper. Într-o lume care a făcut din ideea de scalare un imperativ pentru orice antreprenor, Paul Jarvis oferă un model alternativ cu care știu că mulți dintre noi vom rezona. — Andreea Roșca, gazdă The Vast & The Curious și coautoarea cărții Cei care schimbă jocul
Jarvis te convinge să-ți creezi o companie mai bună, nu mai mare.
O lectură obligatorie pentru orice antreprenor care preferă o viață bogată în locul averii. — Cal Newport, autorul bestsellerului Deep Work
Nu ești un robot, așadar de ce ți-ai conduce compania ca un robot? Company of One îți arată o altă cale. Dacă te-ai întrebat vreodată cum poți avea o afacere care lucrează pentru tine – nu invers –, ai nevoie de această carte. — Chris Guillebeau, autorul bestsellerurilor Bani extra job și Startup de 100$
Paul Jarvis ilustrează minunat expresia „Mic este noul mare”. Așa e. Nu contează câți angajați ai (sau câți clienți deservești). Contează „cu cine” lucrezi. Este o idee revoluționară pentru vremurile noastre: clădește-ți compania pornind de la valorile tale. Nu e nimic neimportant în asta. Această carte este o comoară. — Mitch Joel, fondatorul Six Pixels Group și autorul Six Pixels of Separation și CTRL ALT Delete